Răzvan Fodor a recunoscut! Ce a făcut actorul cu banii câștigați la Asia Express: ”Am și datorii!”

Publicat: 21 ian. 2021, 12:14 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Răzvan Fodor a explicat în cadrul unui interviu ce a făcut cu banii pe care i-a căștigat la Asia Express. De asemenea, actorul a făcut dezvăluiri și despre relația pe care o are în prezent cu cel care i-a fost coleg de aventură, Sorin Bontea.

Este cunoscut faptul că Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Asia Express”. Cei doi au intrat în posesia marelui premiu în valoare de 30.000 de euro, care a fost împărțit în mod egal între cei doi.

Ceea ce nu s-a aflat până acum este ce a făcut celebrul prezentator TV cu banii.

Întrebat, în cadrul unui interviu pentru click.ro, dacă a cheltuit banii câștigați în urma participării la emisiunea respectivă, Răzvan Fodor a răspuns: ”Da, am și datorii!”, a spus acesta.

Totodată, acesta a vorbit și despre relația sa cu chef Sorin Bontea: ”Sunt în relații foarte bune cu toată lumea. Aș putea să spun, cu tot showbizul. Eu nu mă cert cu oameni, nu sunt orgolios, nu supăr pe nimeni, dar nici să mă calci pe coadă nu stau. Cât despre Sorin, ce să zic, îl simt ca pe un frate mai mare”, a declarat el.

Ce emisiune va prezenta Răzvan Fodor la Antena 1!

Contractele de imagine vin pe bandă rulantă, iar  ofertele pentru emisiuni, de asemenea. S-a confirmat faptul că cel de-al șaselea sezon Burlacul, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, îl va avea pe Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, dar și sfătuitor pentru Burlacul Andi Constantin în călătoria sa. Căsătorit de 11 ani, Răzvan Fodor este pregătit să îl susțină pe Burlacul oricând are nevoie.

”Și chimia, și dragostea la prima vedere și munca fac parte din rețetă, dar pentru fiecare dintre noi aceasta se mai modifică, se adaugă ingrediente. Eu cred în dragoste la prima vedere, dar când ai cunoscut pe cineva și îți atrage atenția, de acolo abia începe munca! De a cunoaște mai bine persoana, de a te convinge că nu doar ți s-a părut, ci chiar e interesantă. Eu am un tip de rețetă și a funcționat atunci când m-am căsătorit, dar acum, în cadrul emisuinii, trebuie să ardem multe etape pentru că avem doar o perioadă limitată de timp pentru a-l ajuta pe Burlacul să își găsească perechea. Dar suntem o echipă mare și ne dorim mult ca el să își găsească partenera de viață pe care o caută!”, a declarat Răzvan Fodor.

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 21 ian. 2021, 12:14 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă