Radhu, artistul român care colaborează cu staruri internaționale: „Viitorul album va fi direct lansat cu Sony Music, piesele fiind lucrate în Argentina, Mexico și Miami!”

Publicat: 06 iun. 2022, 20:38 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Radhu este singurul artist român care a semnat cu Sony Music!

Radhu, artistul român care și-a început cariera internațională în Mexic, a făcut încă un pas important. Tânărul în vârstă de 35 de ani a semnat cu Sony Music!

În Mexic, Radhu a colaborat cu producătorii Thaliei, dar a și cântat cu celebra Laura Zapata, ce l-a introdus în trustul „Televisa”. După ce a semnat un contract cu „Magenta discos” în Argentina, artistul latino, de origine română, a intrat în clasamentul latin Billboard, alături de Shakira și Maluma!

Radhu: „Viitorul album va fi direct lansat cu Sony Music, piesele fiind lucrate în Argentina, Mexico și Miami!”

Acum, iată bifează o nouă reușită în cariera sa muzicală. “După promovarea în Latin Billboard, producătorii de la Sony au văzut videoclipul piesei „Dolor de luna”. Le-a plăcut și mi-au cerut piese de acest gen, piese de stare, care să descrie sentimentele umane într-un fel misterios! Așa că viitorul album va fi direct lansat cu Sony Music, piesele fiind lucrate în Argentina, Mexico și Miami!”, spune Radhu.

Artistul român a colaborat cu staruri internaționale de-a lungul timpului, celebra Laura Zapata, sora Thaliei, numarandu-se printre ele.

„Am reușit să scot un album în America Latină care mi-a adus mare succes la nivel internațional. Albumul „Radhu – Puro Amor” este lucrat cu producătorii lui Luis Fonsi, dar și ai Gloriei Estefan, precum și colaborări cu formația numărul 1 de cumbia la nivel mondial, Rafaga”, mai spune artistul.

Video “Dolor de Luna” AICI.

Radhu, singurul român care a intrat în Billboard latin, in revista „Hoy”, pe aceeași pagină cu Ricky Martin! Artistul face muzică în străinătate, unde este extrem de apreciat. „Iubeam Mexicul, voiam să fac și telenovele, însă am ales să merg în Argentina unde aveam să fac cumbia cu cei mai buni muzicieni din America Latină, cu care lucrează legendara Gloria Estefan, Celia Cruz, Luis Miguel, dar și proaspătul Luis Fonsi, foarte iubit și în România!”, ne declara Radhu in 2020.

Radhu, pe aceeași pagină cu Ricky Martin, în revista latină „Hoy”

„Am apărut în revista latină „Hoy”, a lui Ricky Martin, pe aceeași pagină cu el, nu am vorbit niciodată, însă jurnalistul mi-a spus că i-a plăcut mult stilul meu original! Și Thalia mă cunoaște pentru că am colaborat cu sora ei, Laura Zapata! Dar nu a mai venit nici în Mexic, nici în Argentina…”, mai spunea Radhu in trecut.

 

 

Publicat: 06 iun. 2022, 20:38 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×