Provocare pentru Irinel Columbeanu: la ce fostă parteneră s-ar întoarce! Ce a răspuns fostul milionar

Publicat: 14 nov. 2020, 14:43 Autor: Andreea Voicu Vedete

Fostul milionar Irinel Columbeanu a făcut declarații incredibile într-o emisiune de televiziune! A mărturisit la care dintre cele trei foste partenere s-ar întoarce din nou, dacă ar fi cazul. Nu a stat deloc pe gânduri și a mărturisit public!

Irinel Columbeanu, fostul milionar de la Izvorani, a vorbit în mod public, într-o emisiune de televiziune, despre persoana la care s-ar întoarce, în condițiile în care ar fi pus, cumva, în situația respectivă. În emisiunea ”La Măruță”, Irinel Columbeanu a trebuit să răspundă unei provocări, iar fostul milionar nu a stat nicio secundă pe gânduri. Întrebat la cine s-ar întoarce, variantele fiind Anna Lesko, Monica Columbeanu sau Romanița Iovan, bărbatul a răspuns clar: Monica! Cei doi s-au separat în urmă cu nouă ani, când Irina avea trei anișori. Fetița a rămas în grija bărbatului, Monica Gabor s-a stabilit în Statele Unite ale Americii unde și-a refăcut viața alături de Mr. Pink, iar de doi ani, micuța stă și ea peste hotare, alături de mamă. Chiar și-așa, Irinel Columbeanu ține legătura, mai ales cu fiica sa, și vorbesc virtual, arată Cancan.

Vila de la Izvorani a luat foc

Irinel Columbeanu a trăit o mare dezamăgire după ce vila din Izvorani a luat foc. Deși afaceristul nu mai locuia de ceva timp acolo, pierderea a fost una mare. Pompierii ajunși la fața locului nu au mai putut salva nimic, nici măcar obiectele de artă care s-au făcut scrum. Irinel Columbeanu a fost urmărit de ghinion. Asta o spun chiar vecinii fostulu milionar, care nu înțeleg ce s-ar fi putut întâmpla și cum a avut loc o asemenea tragedie.

„Casa nu mai e a mea din 2009. Banca nu a câștgat niciodată această casă, nici nu avea cum. Lucrurile acestea au fost de mult judecate. Casa nu era asigurată. Nimeni nu poate câștiga nimic de pe urma acestui incendiu, nici măcar eu. Mi-a făcut foarte rău să văd ruinele, am vazut-o și puțin fumegând, dar mie mi-a rămas în minte așa cum era. La interior, erau niște soluții tehnice care ar fi putut să constituie cauza incendiului”, a mai spus Irinel Columbeanu în cadrul emisiunii TV.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 14 nov. 2020, 14:43 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă