Premierul Marcel Ciolacu afirmă că se va asigura ca, până la finalul anului, să avem o aderare completă la Schengen. Șeful Executivului face declarația la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara.
Ciolacu accentuează, în discursul său, faptul că puțină lume mai spera că ușa Schengen se va deschide, după „cei 14 ani de nedreptate”
Vor merge direct la porțile de îmbarcare. După 14 ani de nedreptate, puțini mai sperau că România va deschide vreodată ușa Schengen. Și, iată, am reușit ca de la 31 martie să avem Air Schengen și Schengen-ul maritim. Este un prim pas care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil. Este o victorie a României și a tuturor celor care au crezut în acest proiect. Și vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru. Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie însă ca interesul național să primeze în fața orgoliilor politice.
Președintele PSD completează că nimic nu se poate construi „atunci când este haos și forțele politice se ceartă între ele”.
Este nevoie de stabilitate și de o voce unitară în jurul proiectele majore de țară, așa cum este și Schengen”, adaugă premierul.
În ceea ce privește lucrarea de la Aeroportul Timișoara, premierul afirmă că „investițiile au început să țină pasul cu nevoile de dezvoltare ale comunității”.
„Acum o săptămână, eram la dumneavoastră, pe șantierul centurii de sud a Timișoarei. Astăzi, am venit din nou aici, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Timișoara. E evident, este clar că, în sfârșit, după mai bine de 30 de ani, investițiile au început să țină pasul cu nevoile de dezvoltare ale comunității. Vedem aici o investiție spectaculoasă, la cele mai înalte standarde. Și același lucru se întâmplă în multe alte orașe din țară, fie că vorbim de aeroporturile din Iași, Craiova sau Târgu Mureș. De asemenea, sunt sute de milioane de euro care vor fi investiți în următorii ani în portul Constanța, dar și în celelalte porturi pe care le avem la Dunăre. Toate aceste investiții îmi dau încredere că România este pregătită pentru aderarea cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen.
Ciolacu mai spune că „peste mai puțin de 48 de ore, românii care vor călători în Schengen vor uita de controlul clasic în aeroport”.