Prognoza meteo pentru perioada 24 mai – 6 iunie. Începutul verii vine cu ploi în întreaga țară!

Publicat: 24 mai 2021, 12:01 Autor: Elena Arhiva
Prognoza meteo pentru perioada 24 mai - 6 iunie. Începutul verii vine cu ploi în întreaga țară!

Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza meteo pentru intervalul 24 mai – 6 iunie. Începutul verii va aduce o vreme destul de schimbătoare și capricioasă, cu vreme călduroasă, dar și cu ploi în aproape toată țara. 

Banat

În prima săptămână a intervalului de prognoză, zilele caracterizate de o vreme caldă sau apropiată de normalul termic al ultimei decade a lunii mai (cu temperaturi maxime de 24…27 de grade, în medie) vor alterna cu perioade răcoroase, când la amiază valorile vor fi de 18…22 de grade; se vor înregistra minime termice de 10…13 grade, mai scăzute în ultimele nopţi din luna mai. Cea de-a doua săptămână va debuta cu un regim termic uşor sub cel climatologic specific, cu valori diurne, mediat regional, de 20…23 de grade, ulterior fiind estimată o încălzire a vremii. Din noaptea de 25/26 mai şi până în 30 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 1-3 iunie.

Crișana

Până spre finalul primei săptămâni de prognoză, vor fi alternanţe între zile calde sau caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu medii ale temperaturilor maxime de 24…27 de grade) cu perioade răcoroase, când la amiază se vor înregistra valori de 18…21 de grade; minimele termice se vor situa între 11 şi 14 grade. Vremea uşor mai rece decât normal se va menţine în intervalul 30 mai – 2 iunie, cu valori diurne, mediat regional, de 20…22 de grade şi nocturne de 8…11 grade, ulterior fiind de aşteptat o încălzire treptată. În intervalul 28-30 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 1 şi 3 iunie.

Transilvania

În prima parte a intervalului de prognoză, vor fi alternanţe între zile calde sau caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu medii ale temperaturilor maxime de 22…26 de grade) cu perioade răcoroase, când la amiază se vor înregistra valori de 19…22 de grade; minimele termice se vor situa între 7 şi 13 grade. Vremea în general mai rece decât normal se va menţine în intervalul 29 mai – 2 iunie, cu valori diurne, mediat regional, de 18…20 de grade şi nocturne de 6…10 grade, ulterior fiind de aşteptat o încălzire treptată. În intervalul 25-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie.

Maramureș

În prima săptămână a intervalului de prognoză, zilele caracterizate de o vreme caldă sau apropiată de normalul termic al ultimei decade a lunii mai (cu temperaturi maxime de 23…26 de grade, în medie) vor alterna cu perioade răcoroase, când la amiază vor fi valori medii de 18…21 de grade; se vor înregistra minime termice de 9…11 grade, mai scăzute în ultimele nopţi ale lunii mai. Cea de-a doua săptămână va debuta cu un regim termic uşor sub cel climatologic specific, cu valori diurne, mediat regional, de 20…21 de grade, ulterior fiind estimată o încălzire a vremii.
În ziua de 25 mai, dar şi după data de 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse, iar local ploile vor fi mai însemnate cantitativ.

Moldova

În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în jurul celor normale sau chiar peste cele climatologic specifice (cu maxime de 22…25 de grade şi minime de 11…15 grade). Între 28 mai şi 1 iunie, vremea va fi în general răcoroasă, mai ales în nordul regiunii, astfel că, mediat regional, la amiază vor fi temperaturi de 18…22 de grade, iar noaptea 7…11 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic apropiat de cel obişnuit. În intervalul 26-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii
atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi pe alocuri se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie, anunţă ANM

Dobrogea

În perioada 25-27 mai, vremea va fi răcoroasă pe litoral şi în deltă (unde vor fi în medie 18…20 grade), dar relativ caldă în partea continentală, cu valori la amiază de 24…27 de grade. Ulterior, la nivelul întregii regiunii, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific, respectiv maxime de 22…24 de grade şi minime de 12…15 grade, iar o încălzire a vremii este estimată din data de 3 iunie. În primele zile ale intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, cu ploi în general slabe doar pe spaţii mici. În jurul datei de 28 mai fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse, ulterior probabilitatea pentru ploi locale fiind în creştere şi în perioada 1-3 iunie.

Muntenia

Intervalul va debuta cu o vreme caldă, cu maxime termice de 25…29 de grade şi minime de 11…15 grade. După data de 28 mai, răcorirea vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale (la amiază 22…25 de grade), dar în unele zile chiar sub cele specifice perioadei din an (mediat regional maxime de 19…22 de grade şi minime de 8…12 grade). O încălzire a vremii este estimată din nou după data de 3 iunie. Între 26 şi 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi se pot înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 1 – 3 iunie.

Oltenia

Vremea caldă va caracteriza primele zile ale intervalului de referinţă, când media temperaturilor maxime va fi de 26…29 de grade, iar a minimelor de 13…17 grade. Din data de 27 mai, răcorirea vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale (la amiază 23…25 de grade), dar în unele zile chiar sub cele specifice perioadei din an (mediat regional maxime de 19…22 de grade şi minime de 9…12 grade). O încălzire a vremii este estimată din nou după data de 3 iunie. Între 26 şi 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi se pot înregistra pe alocuri cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 31 mai – 2 iunie.

La munte

În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale sau chiar uşor peste cele climatologic specifice (maxime de 14…20 de grade şi minime de 4…9 grade, cu valori mai scăzute la altitudini mari). Între 28 mai şi 2 iunie, vremea va fi răcoroasă, astfel că la amiază vor fi temperaturi de 10…15 grade, iar noaptea 2…6 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic din nou apropiat de cel mediu multianual. Din data de 25 mai, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate (în special în intervalele 26-28 mai şi 31 mai-2 iunie) .

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 24 mai 2021, 12:01 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×