Prognoza meteo pe luna martie. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Publicat: 23 feb. 2021, 14:09 Autor: Elena Arhiva
Prognoza meteo pe luna martie. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Meteorologii au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Aceștia estimează că finalul iernii va fi mai cald decât în mod normal, pentru această perioadă. 

Săptămâna 22 februarie – 1 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. 

Astăzi, în zonele de deal și de munte, soarele va fi generos și se vor înregistra până la 18 grade Celsius. În schimb, în zonele joase de relief din centru, sud și sud-est va fi ceață asociată cu chiciură și cu burniță. Vântul va avea intensificări în zonele montane înalte. Regimul precipitațiilor va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Citește și: Cum va fi vremea pe 1 și 8 martie. Ce surprize ne pregătește luna mărțișorului

Săptămâna 01 – 08 martie

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, local ușor mai coborâte în sudest și la munte. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a țării.

Săptămâna 08 – 15 martie

Meteorologii estimează că temperatura medie va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Nivelul de precipitații va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil ușor deficitar în regiunile extracarpatice și la munte.

Săptămâna 15 – 22 martie

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. Este posibil să plouă mai mult local, în regiunile nordice.

Estimările meteorologice pentru următoarle patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 23 feb. 2021, 14:09 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×