Profesorii ar putea fi sancționați! Ce spune primul ministru

Publicat: 21 sept. 2020, 11:13 Autor: Elena Arhiva
Profesorii ar putea fi sancționați! Ce spune primul ministru

Premierul Ludovic Orban a declarat că se vor lua măsuri legale dacă sunt profesori care refuză să predea online. El a subliniat că nu își „imaginează” că un cadru didactic poate să refuze să intre online la ore.

„Nu pot să îmi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor. Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații. Dacă va fi necesar să facem modificări la legea educației, vom face. Nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde sunt, vom lua măsuri legale. Dar, majoritatea se adaptează și își fac datoria”, a declarat Orban.

În ceea ce privește perioada alegerilor, în care orele se vor susține online acolo unde sunt secții de votare în școli, premierul a declarat că ministrul Educației Monica Anisie a avut o serie de consultări cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor, municipiilor și celor județene, pentru a analiza cum se vor desfășura atunci cursurile.

„Nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfășura online”, a subliniat prim-ministrul.

Școlile din București, exclusiv online timp de 4 zile

Comitetul pentru Situații de Urgență București a decis vineri că în școlile unde vor fi organizate secții de votare vor fi suspendate cursurile în 24, 25, 26, 28 și 29 septembrie, a anunțat Prefectura Capitalei, adică de joi inclusiv până marți inclusiv.

”Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare”.

Publicat: 21 sept. 2020, 11:13 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă