Prințul Paul a rămas fără custodia fiului său! Motivul pentru care Prințesa Lia a luat această decizie

Publicat: 08 iun. 2022, 11:11 Autor: Maria Apostol General

Acuzat de trafic de influență și luare de mită, Prințul Paul a fugit din România, în 2020, chiar înainte să fie condamnat la închisoare. Soția lui, Prințesa Lia, a luat recent o decizie care îi va putea permite să călătorească cu băiatul lor fără să ceară acordul tatălui. 

Prințul Paul este în continuare de negăsit, deși are de ispășit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare.

Nu am mai vorbit de mult cu el, îmi e dor de Paul. Nu cred că va veni vreodată în România”.

Acesta a fost condamnat definitiv în decembrie 2020, după ce a fost găsit vinovat de corupţie în dosarul fostei Ferme Regale Băneasa. De atunci a dispărut fără urmă. Soția, pentru că nu a mai putut achita ratele la bancă, a fost nevoită să părăsească forțat vila somptuoasă în care locuia cu fiul ei.

Între timp, ea a rămas în țară a tot încercat să obțină în justiție dreptul de a pleca în Marea Britanie. Pe motiv că fiul ei, Carol Ferdinand, va fi înscris la o școală din Londra.

Se pare că a găsit altă metodă pentru a-și putea scoate din țară băiatul, fără acordul tatălui. Ea a solicitat instanței custodie exclusivă! Iar judecătorii i-au admis cererea și l-au decăzut din drepturi pe Prințul Paul, relatează fanatik.ro.

Prințesa Lia are un trecut amoros controversat

Dar cine este, totuși, Lia, soția controversată a prințului Paul de România?

Născută în SUA, din mamă româncă și tată american, Lia Georgi Triff a avut parte de o viață desprinsă parcă dintr-o telenovelă.

La vârsta de 25 de ani, Lia s-a căsătorit cu un avocat american foarte bogat. Melvin Belli avea atunci 64 de ani, devenind astfel cea de-a cincea soţie a acestuia. Mariajul i-a adus o slujbă foarte interesantă. A lucrat ca „asistent pentru afaceri speciale”, la Casa Albă, în mandatul lui Jimmy Carter (1977 – 1981).

După o căsnicie care a durat 16 ani, Lia a decis să divorţeze. Însă separarea celor doi soţi a fost însoţită de un mare scandal. Melvin şi-a acuzat soţia că l-a înşelat cu un episcop, dar şi cu… o femeie!

Publicat: 08 iun. 2022, 11:11 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă