Prințul Harry și Meghan Markle nu vor mai putea folosi brandul Sussex Royal!

Publicat: 19 feb. 2020, 12:46 Autor: Elena Vedete

Prințul Harry și Meghan Markle nu vor mai putea folosi brandul Sussex Royal, pe care l-au creat înainte de a se retrage din familia regală.  

Presa britanică notează că oficiali de la Palatul Buckingham urmează să anunțe decizia suveranei de a le interzice nepotului său și soției acestuia să mai folosească titulatura “royal”. Presa speculează că regina nu este de acord să foloseacă cuvântul regal, pentru că “nu li se mai cuvine”.

Prințul Harry și Meghan Markle şi-au înregistrat propria marcă, “Sussex Royal”. Aceștia intenționau să o folosească pentru a promova evenimente și obiecte, inclusiv haine, cărți și materiale educative. Cererea privind înregistrarea brandului a fost depusă din iunie 2019. Însă cererea a fost aprobată abia la sfârşitul anului 2019. Potrivit presei din Marea Britanie, cei doi tocmai au cheltuit o sumă importantă de bani pentru a crea un nou site Sussex Royal. Toate acestea pentru a-și completa popularitatea pe Instagram, relatează stirileprotv.ro.

Cu toate acestea, se pare că cei doi duci de Sussex au acceptat că nu vor mai putea folosi această marcă.

Marca Sussex Royal le-ar fi putut aduce 1 miliard de lire sterline

În urmă cu câteva săptâmâni, presa internațională relata că Prințul Harry și Meghan Markle au făcut deja primii pași în lumea afacerilor. Cei doi au marcat peste 100 de articole cu ”Sussex Royal”: de la tricouri și șosete, până la stilouri, calendare sau chiar cărți poștale.

Ducii de Sussex își doreau să își extindă considerabil această afacere. Astfel, marca regală Sussex Royal ar fi trebuit să fie folosită pentru articole vestimentare. De la tricouri, rochii, costume, jachete, paltoane, pălării sau chiar pijamale, dar și pentru încălțăminte.

Experții au estimat că celebrul cuplu ar putea obține venituri enorme doar de pe urma acestei mărci. Astfel, Sussex Royal le poate aduce o avere cuprinsă între 400 de milioane și un miliard de lire sterline.

Ce se întâmplă acum cu finanțele celebrului cuplu

Totuși, și în cazul în care cei doi nu vor putea folosi celebrul brand regal, cei doi nu vor duce lipsă de bani. Ar fi suficient ca Ducii de Sussex să fie de acord să-și scrie memoriile. În acest fel au procedat fostul președinte al SUA, Barack Obama și soția acestuia, Michelle Obama. În 2017, cei doi au primit de la editura Penguin Random House nu mai puțin de 65 de milioane de euro pentru celebrul volum.

În plus, Prințul Harry și Meghan Markle pot fi plătiți regește și pentru discursurile motivaționale. Doar un astfel de eveniment le-ar putea aduce în cont peste 300.000 de lire sterline. La toate acestea se pot adăuga și aparițiile TV, dar și parteneriatele cu diferite branduri. Toate acestea pot fi extrem de rentabile din punct de vedere financiar.

 

Publicat: 19 feb. 2020, 12:46 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă