Prima vacanță pentru Ioana Ginghină după pandemie. În ce locație de vis a plecat actrița
Ioana Ginghină a plecat într-o binemeritată vacanță, după perioada de izolare la domiciliu. Actrița a plecat să exploreze frumusețile țării, dar a trecut și granița.
După cele două luni în care a stat în izolare, Ioana Ginghină și-a făcut bagajele și a plecat în vacanță, dar nu singură!
Actrița se află într-o relație de mai multe luni și chiar dacă nu s-a afișat împreună cu partenerul său de viață până acum, cu siguranță bărbatul este alături de ea în aceste momente.
Ioana Ginghină a plecat în vacanță
Vedeta le-a povestit fanilor că a ajuns în Bulgaria și chiar le-a arătat acestora mai multe imagini din zonele pe care le vizitează în aceste momente.
”Am plecat în vacanță și deși această vacanță ne-am propus-o să fie mai mult timp în România, uite că am nimerit să trecem puțin granița la Bulgari. N-a fost aglomerat și am ajuns la Vidin. Vrem să vizităm cetatea și să ne plimbăm pe aici și prin jur deoarece e o zonă foarte frumoasă”, a spus Ioana Gingină pe InstaStory.
Ce spunea Ioana Ginghină despre iubitul ei
După despărțirea de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină a transmis, în repetate rânduri, că această experiență a întărit-o și își dorește să meargă mai departe fără a mai privi în urmă.
Ioana Ginghină recunoștea, în luna februarie, că este îndrăgostită și că se simte fericită, însă nu a dorit să ofere și alte amănunte suplimentare din dorința de a-și menaja fetița
”Sunt fericită, sunt ok, sunt îndrăgostită. Nu vreau să dau mai multe detalii, că e vorba de Ruxy, vreau să o menajez de toate aceste ştiri”, spunea Ioana Ginghină.
”Experiența prin care am trecut mă face să ştiu clar că mai rău de atât nu se poate. Am trecut printr-o chestie, adică ok, ne despărţim. Ce poate să se mai întâmple. Ok, mă despart”, a mai spus Ioana Ginghină la Antena Stars.
Ioana a mărturisit că divorțul nu a afectat-o pe Ruxandra, fiica lor, care petrece timp în mod egal cu ambii părinți