Poetul Emil Brumaru a murit! A suferit un stop cardiac

Publicat: 06 ian. 2019, 10:11 Autor: Simona Vedete

Doliu in literatura romana dupa ce poetul Emil Brumaru s-a stins din viata, dupa ce a suferit un stop cardiac.

Poetul era deja internat in spital insa parea ca decurge in favoarea lui. Insa a suferit doua stopuri cardiace dupa care a intrat in coma, apoi a decedat.

Cel care a facut public anuntul a fost scriitorul Liviu Antonesei, pe blogul personal.

″În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani.

Pe la jumătatea anilor 70, când se năştea şi în mine un fel poet, dintre poeţii ieşeni ai vremii, îmi plăceau cel mai mult cei cinci din generaţia numită 70 – Petru Aruştei, Dan Laurenţiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru.

I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc şi acum. Emil împlinise de curând 80 de ani şi era într-o formă de invidiat, cel puţin aşa mi se părea mie.

Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital şi supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi, îşi revenise, a spus poezii asistentelor, a mâncat, a glumit.

Poetul Emil Brumaru a murit

Poetul Emil Brumaru a muritDupă câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace şi a intrat în comă. Am sperat totuşi într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat”, a scris Liviu Antonesei.

Emil Brumaru s-a nascut in Bahmutea, Basarabia pe data de 25 decembrie in 1938, fiind lui Grigore Brumaru, functionar la CFR, si al Elisabetei, invatatoare.

A obtinut numeroase premii in cariera sa, precum remiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1970, premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” (2001), premiul pentru Opera Omnia si premiul de Excelenta la editia a XXVI-a a Festivalului “George Bacovia”, 2005, pentru intreaga activitate scriitoriceasca, potrivit stirileprotv.ro.

Publicat: 06 ian. 2019, 10:11 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă