Peste 2,8 milioane elevi şi preşcolari încep astăzi cursurile. Consiliul Elevilor îndeamnă la proteste

Publicat: 09 sept. 2019, 08:51 Autor: Simona Ciao.ro
Peste 2,8 milioane elevi şi preşcolari încep astăzi cursurile. Consiliul Elevilor îndeamnă la proteste

Un număr de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep, luni, cursurile anului şcolar 2019 - 2020, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN).

Peste 2,8 milioane elevi şi preşcolari încep astăzi cursurile. Consiliul Național al Elevilor a îndemnat toți elevii să protesteze cu banderole negre, din cauza ordinului privind școlile profesionale.

Potrivit ministerului Educației Naționale, 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep, luni, cursurile anului şcolar 2019 – 2020. Cursurile vor fi predate în acest an şcolar de un număr total de 215.289 de cadre didactice, în 6.293 de unități de învățământ cu personalitate juridică și 11.171 structuri arondate, potrivit Ministerului Educației Naționale.

Peste 2,8 milioane elevi şi preşcolari încep astăzi cursurile

Surprize in noul an scolar

Durata noului an școlar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019, și semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020, urmând ca pe 29 mai 2020 să aibă loc încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie 2020, încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a.

Ministerul a mai anunțat că manualele școlare pentru clasele I-VI, respectiv clasele VIII-XII, care au fost retipărite, au ajuns deja în județe și în unitățile de învățământ, astfel încât în prima zi de școală să fie puse la dispoziția elevilor.

În ceea ce privește Capitala, planul de școlarizare pe anul 2019-2020 însumează, la nivelul Bucureștiului, un număr de 294.231 elevi, care vor învăța în 419 de școli de stat, respectiv 222 private, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru MEDIAFAX. Din totalul unităților de învățământ de stat, 317 nu au autorizație ISU nici acum.

Rerefritor la paza unităților de învățământ, la nivelul Capitalei, 107 instituții au pază proprie, 194 prin intermediul unor societăți specializate, 112 au pază mixtă și 378 cu supraveghere video. Potrivit ISMB, 67 unități de învățământ din Capitală funcționează fără niciun fel de pază.

Pe de altă parte, Consiliul Național al Elevilor a îndemnat toți elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul școlar 2019-2020, nemulțumiți fiind de ordinul de ministru prin care elevii cu medii sub 5 la Evaluare sunt obligați să meargă la şcoli profesionale și i-a încurajat pe aceștia să poarte banderole negre pe brațe.

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor precizează că ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Națională direct în școlile profesionale, „contribuind în acest mod la consolidarea percepției conform căreia învățământul profesional reprezintă „groapa de gunoi” a sistemului”, este motivul principal de protest în curtea școlii.

Luni, 9 septembrie, peste 10.000 de polițiști vor fi în misiune, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

Publicat: 09 sept. 2019, 08:51 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×