Pepe și Yasmine Ody, nuntă cu 300 de invitați de ziua fiului lor. Prezentatorul de la Antena 1 a scos din buzunar o sumă uriaşă pentru marele eveniment

Publicat: 19 apr. 2024, 11:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Pepe şi partenera lui, Yasmine Ody, se pregătesc de nuntă! Marele eveniment urmează să aibă loc în această vară, chiar de ziua fiului lor. Alături de cei doi, vor fi 300 de invitaţi, iar conceptul petrecerii va fi unul cu totul inedit. Despre toate acestea a vorbit artistul în cadrul unui interviu recent.

Pepe şi Yasmine se iubesc de câţiva ani, iar în curând vor deveni oficial soţ şi soţie. Cei doi visează de mult timp la acest eveniment special din viaţa lor, pentru care artistul a recunoscut că a scos din buzunar o sumă uriaşă de bani.

Cuplul va petrece în cea mai importantă zi alături de familie şi prieteni, dar și de foarte mulți artiști care vor întreţine atmosfera până în zori. Cei doi vor merge în luna de miere în Dubai, dar escapada romantică va avea loc înainte de nuntă, asta pentru că își doresc să se întoarcă relaxați.

Ce spune Pepe despre marele eveniment

Pepe și Yasmine Ody își unesc destinele în fața lui Dumnezeu pe 7 iunie.

„E un concept diferit, nici nu mă mai ocup eu. Eu trebuie doar să mă însor. Până acum am știut tot ce mișcă, eu m-am ocupat de tot. Mă duc acolo zici că sunt invitat, am totul pus la punct. În primul rând, nu e cu stat la masă și cu meniuri.

E cu muzică și petrecere nonstop, cu artiști. Nu sunt pauze de mese. E la un alt nivel, e total altceva. Sunt curajos, ce-i drept. E sinucidere din punct de vedere financiar, pentru că e foarte scump ceea ce fac. Sunt vreo 300 de invitați. E cea mai importantă petrecere din viața mea”, a mărturisit Pepe, pentru Antena Stars.

Solistul a vrut să se căsătorească de ziua fiului său, așa că își dorește ca nimeni să nu uite acest eveniment prea curând.

„E ziua băiatului meu (n.r. în ziua nunții) și am ales să facem nunta chiar de ziua lui Pepe jr. E pe marginea lacului. Dacă zic programul artistic, e festival. Zic câțiva, nu pe toți: Mandinga, Theo Rose, Johny Romano, Clejanii, Silviu Andrei, Nea Marin cu dansuri”, a adăugat artistul.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 19 apr. 2024, 11:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă