Pepe nu se mai ascunde! S-a afișat cu noua iubită care seamănă leit cu fosta soție

Publicat: 14 iun. 2021, 10:54 Autor: Dora Bazavan Vedete

Pepe a început o nouă relație și a dat cărțile pe față!

Artistul a postat pe pagina lui de Instagram, la InstaStory, un video în care apare la masă în compania prietenilor lui, dar și a unei domnișoare brunete, extrem de sexy, alături de care zâmbește cu gura până la urechi, semn că se simte bine.

După gesturi și zâmbete, și după faptul că Pepe stă cu mâna pe piciorul ei și o privește galeș, asta înseamnă că începutul sună promițător. S-au tatonat și s-au plăcut iar cei din cercul lor de prieteni știu că deja formează un cuplu. Noua partenera a lui Pepe se numește Yasmine Ody și este de profesie make-up artist.

“E vara mea” cânta Pepe într-una dintre melodiile sale și pare că ăsta este adevărul. Nici bine cu a spus într-o emisiune că ar regreta cumva divorțul de Raluca, mama fetițelor sale, că a și fost pus în fața faptului împlinit și fotografiat în compania unei alte domnișoare, la fel de brunetă ca și fosta! Actuala brunetă din viața artistului seamănă izbitor cu Raluca, fosta lui soție. Ambele sunt brunete, au aceeași formă a fetei și dantura asemănătoare. Asta înseamnă că Pepe are un anumit tipar de femei care îl atrag.

Cu toate astea, la patru luni de la divorțul de Raluca Pastramă, Pepe a mărturisit că are totuși un regret și anume acela că nu și-ar fi dorit să divorțeze.

”Raluca a pus punct. Cumva, viața mea de acum este suma tuturor întâmplărilor din viața mea. Am înțeles ceva din fiecare etapă a vieții mele. Nu mi-aș fi dorit să divorțez. Acum, de Raluca, nu de Oana. Vorbim de copii, de familie. În momentul ăla nu înțelegeam de ce se întâmplă. Dacă aș fi făcut altfel, aș fi avut de tras foarte mult. Mulți m-au acuzat în trecut că de ce am fost atât de calm. Am tras aer în piept și am zis că de acum sunt singur”, a spus Pepe la Xtra Night Show.

Pepe și Raluca Pastramă s-au căsătorit în 2014 iar nași de nuntă le-au fost Andra și Cătălin Măruță. S-au despărțit 6 ani mai târziu și au împreună două fetițe superbe. Petrecerea de nuntă a avut loc la un restaurant de fițe din Capitală și s-a zvonit la un moment dat că Pepe și Raluca au avut o nuntă de 100.000 de euro.

Publicat: 14 iun. 2021, 10:54 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×