Pavel Bartoș, despre cel mai dificil moment trăit pe scenă: „Când am aflat că a murit mama, am filmat toată ziua”

Publicat: 09 sept. 2020, 10:16 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Pavel Bartoș, despre cel mai dificil moment trăit pe scenă: Când am aflat că a murit mama, am filmat toată ziua

Pavel Bartoș a cucerit publicul cu talentul său, dar și cu buna dispoziție pe care o are atunci când apare în fața admiratorilor săi. Chiar dacă a trecut prin momente grele, celebrul actor a știut cum să le depășească fără ca cei din jur să observe. 

Despre Pavel Bartoș se cunosc multe lucruri, însă puțini sunt cei care știu faptul că, în adolescență, i se prevăzuse un viitor strălucit ca avocat, deoarece era un elev bun la gramatică și la istorie… Numai că, încă de pe băncile școlii, a dovedit că are înclinații artistice.

Chiar dacă provine dintr-o familie simplă și nu a beneficiat de o educație specială, Pavel Bartoș și-a îndeplinit visul din adolescență.

„Mama era confecţioner, tata era zidar. N-am crescut cu pianul în casă, nici cu cărţi. Până şi televizorul, la noi în casă, era tot timpul stricat. Dar eu devoram biblioteca, zilnic eram acolo să iau altă carte”, a declarat actorul într-un interviu pentru adevărul.ro.

Mai mult, Pavel Bartoș a recunoscut faptul că părintele său l-a determinat să ajungă cine este astăzi: „El a fost modelul meu în viaţă! De ce? Pentru felul în care avea grijă de familia noastră, pentru cum gestiona situaţiile. Cred că de două ori a ridicat palma la mine. Dar el avea un fel de fermitate, iar mama trebuia să aibă grijă de patru copii”.

„Când am aflat că a murit mama, am filmat toată ziua”

Momentele fericite, dar și cele dureroase din viața actorului s-au petrecut pe scenă, după cum a povestit chiar el.

„De exemplu, când am aflat că a murit mama, am filmat toată ziua. Erau deja 30 de oameni la filmarea aia şi n-am putut s-o amân. Aşa că m-am dus şi-am filmat. S-a întâmplat să joc şi în cazuri fericite. Primul meu copil s-a născut când aveam premieră, „Chip de foc, în regia lui Felix Alexa. Ţin minte că, înainte de spectacol, am sunat-o pe soţia mea, care era la spital, şi i-am zis: „Nu naşti până n-ajung. Şi nu a născut (râde). Am terminat spectacolul la ora 22.00 şi la ora 23.55 a născut”, a mai spus actorul pentru sursa citată.

Publicat: 09 sept. 2020, 10:16 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă