Pavel Bartoș se află în atenția publicului de mulți ani. Până la cei 48 de ani ai săi, acesta se poate mândri cu multe reușite în ceea ce privește partea profesională. Este actor de teatru și film, dar și prezentator TV la Vocea României și Românii au Talent. Înainte de a gusta din celebritate, colegul lui Smiley a lucrat în alte domenii de activitate. Iată ce și-a dorit să devină în anii studenției.
În spatele zâmbetului, Pavel Bartoș ascunde o mare dramă. Acum se bucură de succes, însă drumul pe care l-a avut de parcurs nu a fost deloc ușor. A avut de înfruntat multe probleme, încă de la o vârstă fragedă.
Actorul a rămas orfan de tată de la vârsta de 16 ani, fiind nevoit să aibă grijă de surorile și de mama lui. Vedeta de la ProTV muncit din greu pentru a-și întreține familia
„Viața m-a învățat să fiu optimist. Viața m-a pus în niște situații în care a trebuit să găsesc soluții, dar n-am avut timp de gândire. Dacă aș fi avut timp de gândire, probabil că m-aș fi jelit mult. M-aș fi plâns mult, dar am fost pus în fața faptului împlinit și a trebuit să găsesc soluții. (…)
„Nici n-am realizat ce se întâmplă (n.r. când a murit tatăl lui). A trebuit să devin cumva bărbatul familiei, să-mi ajut familia. Nu mi-am pus întrebarea: „Dar oare merit eu chestia asta? Dar de ce mi se întâmplă mie?” Nu gândeam atât de elaborat. N-am avut timp de gândire și a trebuit să iau situațiile ca atare și cumva asta mă bucură pentru că de multe ori mă gândeam așa: „Bă, dar dacă aș fi cerut sfatul cuiva?”
Cu cât ceri sfatul mai multor oameni, cu atât te complici. Toți au câte o părere. Eu am fost nevoit să reacționez și să mă maturizez în urma consecințelor deciziilor mele. Unele au fost foarte bune. Unele au fost foarte proaste, dar am învățat”, a mărturisit Pavel Bartoș, în podcastul „Fain & Simplu”.
Înainte să devină celebru, Pavel Bartoș a avut mai multe job-uri. A lucrat ca lăcătuș mecanic, salahor, ospătar, chiar și vânzător de mărțișoare. Nu a refuzat niciun loc de muncă pentru că avea nevoie de bani. Trebuia să își ajute familia, motiv pentru care nu s-a dat niciodată înapoi.
„Rudele din partea tatălui lucrau în construcții și atunci unde să te angajezi? Dar mi-am dat seama că nu îmi place. Am făcut-o pentru că trebuia să îi ajut pe ai mei. Am învățat să îi admir pe cei cărora le place munca fizică. Bravo lor! Ce-i al vostru, e pus deoparte. Mie nu îmi place. Sunt un om mai creativ. (…) Când m-am dus în Cluj, trebuia să lucrez. Am fost la non-stop. Am lucrat noaptea. Ziua mergeam la facultate, la ora de balet, dormeam, până mi-au zis profesorii că trebuie să aleg. (…) Am vândut mărțișoare, dar ce n-am vândut. Am fost ospătar, le-am luat pe toate. Am lucrat într-un chioșc”, a mai povestit actorul.
Sursă foto: social media