Paul Diaconescu, adevărul despre scandalurile de la Ferma: „George Piștereanu și George Burcea mi-au făcut zile fripte”

Publicat: 13 oct. 2020, 12:09 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Paul Diaconescu a fost unul dintre concurenții care au participat la Ferma și care spera că se va întoarce acasă cu premiul cel mare. Numai că eliminarea s-a produs mult prea repede, însă actorul nu regretă acest lucru. Recent, Paul a hotărât să dea cărțile pe față și să vorbească despre ce s-a întâmplat cu adevărat în show.

Paul Diaconescu a rezistat cinci săptămâni în Ferma, acolo unde a muncit din greu pentru a ajunge cât mai aproape de premiul cel mare. Actorul recunoaște totodată faptul că au fost și momente mai puțin plăcute prin care a trecut și după cum spune el, George Piștereanu și George Burcea i-au făcut zile fripte.

„Da, mi-au făcut zile fripte acolo. Au făcut coaliție, au vorbit despre mine. Dar pot să-i disculp, că nu-mi sunt datori cu nimic și nici nu suntem prieteni. Sunt pur și simplu niște băieți cu care lucrez și cu care nu vreau să mă cert. Asta nu înseamnă că sunt prietenii mei”, a spus Paul Diaconescu pentru click.ro.

Drama neștiută a lui Paul Diaconescu

Actorul a povestit recent, cum în urmă cu doar câteva luni a suferit o intervenție chirurgicală complicată, iar timp de 3 ore a fost deschis abdominal, pentru a-i extirpa o tumoră…

Din fericire totul a ieșit bine, iar actorul s-a recuperat destul de ușor în perioada de izolare.

”De ziua mea, anul acesta în februarie, am fost deschis abdominal pentru 3 ore, pe masa chirurgului Oprescu de la Floreasca, pentru a mi se extirpa o tumoră benignă de 5 cm. Sunt profund recunoscător circumstanțelor norocoase ce fac posibilă această intervenție delicată. Sunt recuperat, sunt sănătos, sunt fericit! Doar că n-am făcut sport 6 luni, bineînțeles că mi-am pierdut formă fizică. După 2 săptămâni de stat nemișcat în pat și după o lună în care am mâncat arareori câte puțin, am slăbit toți mușchii pe care îi antrenasem constant în ultimii 7 ani. Acum am început să o iau de la capăt cu antrenamentele, în alte 6 luni voi fi recuperat complet, sper. Așa că pentru mine perioada de izolare a coincis cu cea de recuperare”, a povestit noul concurent de la Ferma.

 

Publicat: 13 oct. 2020, 12:09 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă