În ultimul timp au apărut în rândul credincioşilor din România o serie de controverse cu privire la slujba de Înviere. Patriarhul Daniel face declaraţii pe tema acestui subiect, şi totodată îndeamnă populaţia la ascultare.
Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, în timpul stării de urgență avem obligația să ascultăm ordinele autorităților, pentru binele nostru și al familiilor noastre. Mai mult, Biserica susține cu tărie că orice mesaj de insubordonare față de prevederile ordonanțelor militare este privit ca un act de indisciplină.
”Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege”, mai arată Biserica Ortodoxă.
În contextul mesajului făcut de un renumit călugăr, părintele Calistrat Chifan, care i-a îndemnat pe oameni să vină la rugăciune în noaptea de Înviere, Biserica Ortodoxă Română arată că orice mesaj contrar nu este cel oficial. ”În contextul stării de urgență instituită în România pentru protejarea sănătății cetățenilor și stoparea extinderii actualei epidemii, orice mesaj contrar celui oficial oferit de Patriarhia Romana, orice mesaj incitator la încălcarea reglementărilor fixate de autoritățile abilitate, inclusiv de cele ecleziastice, este unul care nu reprezintă Biserica Ortodoxă Română”, a transmis Patriarhul Daniel.Patriarhul Daniel, mesaj pentru toţi românii! Ce se va întâmpla în noaptea de Înviere