Paste cu ton si porumb. Cele mai simple rețete

Publicat: 29 nov. 2019, 14:47 Autor: alina.serea Retete & Diete
Paste cu ton si porumb. Cele mai simple rețete

Paste cu ton și porumb se pot face după mai multe rețete, în funcție de preferințe. Ce au în comun toate este faptul că se prepară foarte rapid. Iată cele mai simple rețete de paste cu ton și porumb:

Rețetele de paste cu ton și porumb nu sunt doar foarte gustoase, putând fi preparate cu sosuri diferite, alb sau roșu, în funcție de gusturi dar și foarte rapide și simplu de gătit. 

În plus, aceste paste pot fi adaptate și pentru copii, mai ales dacă optăm pentru ton în suc propriu sau ulei de măsline.

Paste cu ton, porumb și sos de roșii

Ingrediente paste cu ton, porumb și sos de roșii:

  • paste (penne)
  • ton (conservă)
  • porumb (conservă)
  • măsline verzi
  • suc de roșii

Mod de preparare paste cu ton, porumb și sos de roșii

Aceste paste le poți mânca reci de la frigider, fiindcă sunt de-a dreptul savuroase! Tot ce ai de făcut este să fierbi pastele, adaugi tonul, porumbul boabe și măsline tocate mărunt într-o oală. Adaugă bulionul sau sosul de roșii, lasă puțin să fiarbă până e gata, adaugă sare și piper și asta e tot.

Paste cu ton, porumb și smântână

Dacă vrei ceva simplu, rapid, dar delicios şi sănătos, găteşte nişte paste în sos alb cu ton şi porumb, numite și carbonara cu ton.

Ingrediente paste cu ton, porumb și smântână: 

  • 250g paste
  •  2 conserve ton bucăți în sos propriu
  •  o conservă porumb
  •  5 căței de usturoi
  •  o lămâie
  •  sare, piper şi pătrunjel
  •  smântână sau iaurt

Mod de preparare paste cu ton, porumb și smântână:

Se fierb pastele în apă clocotită cu un minut mai puțin decât scrie pe ambalaj. Se căleşte usturoiul pisat în puțin ulei, apoi se adaugă tonul din conservă (scurs bine), apoi se lasă pe foc aproximativ 5 minute. După care se adaugă zeama de lămâie, sare, piper și puțină apa de la paste şi  bine câteva linguri de smântână sau iaurt. Se lasă la fiert puțin, apoi se adaugă porumbul, pătrunjelul tocat și pastele, apoi se amestecă totul. Se servesc calde.

Paste cu ton și porumb pentru copii

Ingrediente paste cu ton și porumb pentru copii:

  • ton in ulei de masline
  • paste
  • porumb dulce;
  • suc de rosii;
  • cascaval sau parmezan
  • busuioc.

Mod de preparare paste cu ton și porumb pentru copii:

Pastele se fierb. Intr-o tigaie, se incalzeste tonul cat sa se marunteasca, se adauga sucul de rosii si porumbul. Dupa ce focul s-a oprit, pastele fierte se adauga in tigaie. La final, peste pastele calde, se rade cascaval si se adauga busuioc dupa pofta inimii!

Paste cu ton și legume

Pentru a prepara cea mai gustoasă reţetă cu paste, poți opta pentru nişte penne cu legume şi ton. Se fac şi foarte rapid.

Paste cu ton, porumb si legume
Paste cu ton, porumb si legume

Ingrediente paste cu ton și legume:

500 g penne
150 g măsline
1 cutie ton bucăţi
1 ardei
200 g parmezan ras
ulei
frunze de busuioc

Modul de preparare paste cu ton și legume

Fierbi pennele conform instrucţiunilor de pe ambalaj.

Între timp, pui ardeiul tăiat fâşii şi tonul într-o tigaie cu ulei. Le căleşti 2-3 minute. Când pastele sunt gata, le amesteci cu ardeiul, tonul, măslinele, busuiocul şi parmezanul
ras. Compoziţia o pui într-o tavă şi o dai la cuptor aproximativ 15 minute.

Citește și: Paste de post. Care sunt cele mai bune rețete de paste cu legume

Publicat: 29 nov. 2019, 14:47 Autor: alina.serea Retete & Diete
Pe aceeași temă