Paște 2021. Ce nu trebuie să faci în prima zi de Paște. Aduce ghinion!
Paște 2021. Duminică, 2 mai 2021, românii sărbătoresc Paștele Creștin. Iată ce nu trebuie să faci pentru a nu avea parte de ghinion.
Duminică, creștinii vor sărbători Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. De această zi se leagă foarte multe tradiții, datini și obiceiuri, fie formate în interiorul societății românești, fie ”împrumutate” din alte culturi. Mai jos, CIAO.ro vă prezintă o parte din tradițiile și obiceiurile pe care creștinii le țin cu ocazia Paștelui.
De exemplu, se spune că de Paște este bine să îți reînnoiești garderoba, fapt ce multe persoane merg la shopping pentru a alege ținute frumoase, vibrante, cu ocazia Paștelui. Se mai spune că atunci când porți haine noi în duminica Învierii, și corpul și sufletul se purifică. În alte zone ale țării, referitor la reînnoirea garderobei, se spune că bărbații trebuie să aibă o pălărie nouă, iar femeile, o cămașă.
De asemenea, se mai spune că este bine ca flăcăii și fetele, în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte să răsarit, să nu fie văzuți de nicio persoană și să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.
Paște 2021. Ce se întâmplă cu persoanele care mor sau se nasc de Paște sau în Săptămâna Mare
Pe de altă parte, în alte zone ale României se practică un obicei din străbuni: la miezul nopții dintre zilele de sâmbătă și duminică, oamenii se trezesc din somn atunci când bat clopotele, se spală cu apă curată, își pun haine noi, iau o lumânare și merg spre biserică.
De obicei, sărbătorile reunesc familia, rudele și prietenii, în ritm armonios, cu voie bună și iubire. Se spune că în prima zi Paște este bine ca întreaga familie să mănânce primul ou ciocnit, pentru a se menține familia în întregime. Capul familiei trebuie să spargă oul, să îl curețe și să împartă. În altă ordine de idei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.
Tradiția mai spune faptul că persoana care moare în ziua de Paște sau în Săptămâna Mare, atunci sufletul acelei persoane se duce direct în Rai. Pe de altă parte, cine se naște atunci, are parte de noroc toată viața.
Pentru a fi ”curat ca pasca și sănătos ca oul”, în prima zi de Paște, după ce persoanele s-au întors de la Înviere și iau anafura, membrii familiei trebuie să mănânce un ou roșu și pască. De asemenea, în ziua de Paște nu e bine să dormi, deoarece vei avea parte de ghinion.
Tradiția mai spune că nu este bine să mănânci în ziua de Paște oul cu sare, căci altfel tot anul vei transpira.
Paște 2021. De ce este bine să păstrezi lumânarea de la Înviere
În Maramureș, în dimineața primei zile de Paște, copiii care au vârsta până la nouă ani merg la casele vecinilor și rudelor pentru a-i anunța de Învierea Domnului, aceștia primind de fiecare dată câte un ou roșu.
În Banat, în prima zi de Paște, oamenii iau o linguriță de Paști, vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.
Pe de altă parte, în Transilvania, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, pentru a fi frumoase și voioase.
Datina mai spune că dacă prima persoană care îți intră în locuință, de Paște, este un bărbat, atunci vei avea parte de noroc tot anul. O altă tradiție spune că în prima dimineață este bine să privești apa dintr-o cană nouă pentru a avea vedere bună pentru tot restul anului.
De asemenea, din bătrâni se spune că este bine să pui sub prag o bucățică de fier, pentru ca locuința să beneficieze de protecție.
Se spune că este bine să păstrezi lumânarea de la Înviere, aprinsă, pentru a te feri de boală, calamități naturale și supărări. Mergând spre latura superstițiilor, se spune că dacă păstrezi un ou roșu timp de 40 de zile și nu se strică, atunci vei avea parte de noroc.
Sursă foto: CIAO
Sursă info: alba24.ro, Mediafax, Libertatea