Papa Benedict al XVI-lea, mărturisiri cumplite! Papa Benedict al XVI-lea, cel care a fost lider al Vaticanului și a demisionat în 2013, a reușit să scrie o nouă biografie care cuprinde chiar 1000 de pagini. Ajuns la 93 de ani, liderul religios a vorbit despre apariția Anticristului pe Pământ, potrivit Gândul.ro.
Biografia fostului Papă a fost lansată luni, 4 mai, și le prezintă oamenilor, cititorilor și puterea și umanismul celui care a condus Biserica Catolică atâta timp.
Scrierea documentată a văzut astăzi lumina zilei, dar, evident, și comentariile nu au întârziat să apară. De exemplu, unul dintre critici a fost chiar Joseph Alois Ratzinger, care a vorbit despre sexualitate. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit cu scriitorul Peter Seewald și a mărturisit că finalul cărții este, cu adevărat, de neratat și profund.
S-ar dezbate acum faptul că societatea modernă, actuală, este pe cale „să dezvolte un crez anti-creştin”, aflându-se într-o opoziție cu tendințele actuale ale societății.
„În urmă cu 100 de ani, toată lumea ar fi considerat absurd să se vorbească despre căsătoriile homosexuale. Astăzi, orice persoană care se opune acestor căsătorii este excomunicată social. Acelaşi principiu se aplică şi pentru avorturi şi pentru producerea de oameni în laborator”, a continuat prelatul.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat „teama faţă de puterea spirituală a lui Anticrist”. El s-a eschivat la una dintre întrebările lui Joseph Alois: ”Ați iubit vreodată o fată?”. Iar el a răspuns: ”Poate”. Joseph a continuat: ”Este un da?”. Papa a răspuns: „Unii ar putea interpreta răspunsul meu în acest fel”.