Ozana Barabancea, secretul unui ten de porțelan. Ingredientul ieftin pe care toată lumea îl are în casă

Publicat: 01 dec. 2023, 10:00 Autor: Alina Nistor Vedete

Ozana Barabancea se laudă cu un ten de porțelan, iar acum a dezvăluit și care este secretul său! Pe lângă gena moștenită, jurata de la ”Te cunosc de undeva” folosește și un ingredient care este la îndemâna oricui!

Ozana Barabancea nu-și arată deloc vârsta! La 52 de ani, vedeta arată impecabil. Pe lângă gena moștenită, ea a învățat și multe lucruri de la mama ei. Cea care i-a dat viață era o femeie extrem de îngrijită și avea diverse ritualuri pentru un ten impecabil, printre care și o cremă minune.

Însă, ingredientul secret pentru un ten de porțelan l-a aflat din altă parte! Horia Popovici, unul dintre colegii de la Operă, i-a spus ce trebuie să facă. O piele fără imperfecțiuni, hidratată și luminoasă se poate obține și acasă, fără prea mult efort și cu cheltuieli minime. Este vorba despre un gomaj făcut din mălai, ingredient care este la îndemâna oricui!

„Era o femeie foarte elegantă tot timpul, aranjată, machiată, pe vremuri nu erau operații, era foarte îngrijită. Țin minte că avea numai o cremă și tot timpul avea tenul impecabil. Ritualul nu-l am de la ea, dar am folosit mulți ani crema aia. După care m-a învățat cineva de la Operă, un coleg de-ai mei, Horia Popovici, să mă dau cu mălai pe față și face minuni. După ce mă demachiez, mă spăl cu mălai ud și fac un gomaj și are și foarte multe vitamine. Este ieftin, la îndemâna oricui”, a declarat Ozana Barabancea, în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”.

Ozana Barabancea și-a aflat data morții

Una dintre veștile teribile pe care Ozana Barabancea le-a aflat prin intermediul astrologiei a fost faptul că își va pierde tatăl. Straniu a fost că moartea părintelui ei s-a întâmplat exact în condițiile și contextul pe care le știa deja.

Nu s-a oprit însă acolo! Ozana Barabancea a aflat prin intermediul astrologiei data propriei morți. Nu a vrut să-și calculeze anul morții sale, dar jurata de la ”Te cunosc de undeva” susține că știe exact contextul și împrejurările în care nu va mai fi pe această lume.

„Da. Moartea tatălui meu. Am aflat că, exact, cum și în ce fel. Dar am aflat și când o să mor eu. Deci de ani de zile știu treaba asta. Nu știu anul, dar știu perioada, și când se apropie zilele respective nu că mă panichez, dar am grijă la tot ceea ce fac, să fiu foarte atentă. 

Eu am ascendentul la două grade distanță de fiul meu și amândoi, pentru că suntem ascendent, eu la trei grade și eu la cinci grade în Scorpion, când e să fie nasol, e nasol pentru amândoi. Când e să fie bine, este bine pentru amândoi. 

Avem foarte multe similitudini, de-aia nu mă mai uit pe astrograma lui, nu mă mai uit pe astrograma mea, am văzut ce era de văzut, sunt lucruri pe care nu vreau să le fac publice, nu vreau să mă gândesc la ele și atunci zic că ce-o fi o fi. Nu am vrut să calculez anul morții, dar știu perioada. Nu mi-e frică de moarte, dar știu că creștinii nu mor niciodată”, a spus Ozana în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin”.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 01 dec. 2023, 10:00 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă