Oana Roman și Marius Elisei, primele declarații împreună, după ce au divorțat la notar: ”Noi am ales să terminăm această căsnicie pe cale amiabilă”

16 02. 2021, 14:40

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar. Cei doi au făcut primele declarații împreună, printr-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat, oficial, în urmă cu o zi. Astăzi, vedeta a postat pe Instagram un videoclip prin care cei doi foști soți explică cum stă situația între ei, cine are custodia micuței Isabela și cum se vor înțelege de acum înainte.

”Am divorțat amiabil la notar. Dragii mei din respect față de voi comunitatea mea, am hotărât să vorbim aici. Împreună vă anunțăm că am divorțat amiabil și rămânem părinți pt Isabela și prieteni care se respectă și se sprijină reciproc. Cu sinceritate și ceva bâlbâieli de la emoții, vă mulțumim pentru suport și înțelegere”, este mesajul care apare postat în dreptul videoclipului de pe Instagram.

Oana Roman: ”Noi am ales să terminăm această căsnicie pe cale amiabilă”

”Suntem aici împreună, deși nu mai suntem soț și soție. De ieri, noi am semnat actele de divorț la notar, amiabil. (…) Noi am ales să terminăm această căsnicie pe cale amiabilă, am semnat la notar actele de divorț, cât și actele privind custodia Isabelei, care va fi una comună. Vom avea grijă împreună de ea, domiciliul îl va avea aici, unde a crescut. Noi am discutat, a fost cu suișuri și cu coborâșuri, nu a fost totul foarte clar de la început, dar dorința noastră a fost ca Isabela să aibă un mediu liniștit în care să crească și pentru asta noi trebuia să ajungem la o înțelegere. Eu mă bucur că am reușit asta, rămânem părinți pentru Isabela și în al doilea rând prieteni.

Chiar dacă mariajul ăsta n-a mai mers, noi rămânem prieteni, rămânem apropiați în sensul în care avem responsabilități comune (n.r. referire la copil) și vom colabora profesional. (…) Ideea e să ne înțelegem. Vom colabora profesional pe partea de imagine. Isa va crește alături de noi, va sta și la mine și la tatăl ei. Ne veți mai vedea împreună. (…) După 7 ani și o lună am încheiat frumos, amiabil, civilizat, decent”, a spus Oana Roman pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by oana roman (@oanaromanelisei)

 

Ce decizie au luat cei doi în privința fiicei lor

Cea mică a fost extrem de afectată din pricina separării părinților ei, însă cei doi au decis ca micuța să petreacă timp cu fiecare. Oana Roman consideră că este foarte important ca figura paternă să nu lipsească din viața copilului său, iar Marius este un tată extraordinar așa cum a spus-o și vedeta de nenumărate ori.

”Iza merge în fiecare săptămână la tatăl ei, 2-3 zile, și săptămâna asta a luat-o ieri și o iau eu mâine la prânz, pentru că avem filmări și nu a luat-o ca eu să mă relaxez, dar așa ne-am organizat noi săptămâna asta”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

Sursă foto: capturi video Instagram Oana Roman