Ce a făcut Marius Elisei cu puțin timp înainte să divorțeze de Oana Roman

Publicat: 16 feb. 2021, 09:31 Autor: Andreea Voicu Vedete

Recent, Oana Roman și Marius Elisei au divorțat oficial în fața notarului. Însă, cu câteva ore înainte de acest moment, anunțul era făcut pe rețelele de socializare chiar de frumoasa brunetă, iar pe de altă parte, Marius publicase o imagine care a ridicat câteva semne de întrebare.

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar. Între cei doi nu a mai existat cale de împăcare, astfel că s-au prezentat ieri în fața notarului pentru a-și încheia socotelile. Însă, cu câteva ore înainte ca actele să fie semnate la notar, Marius Elisei, fostul soț al vedetei, a postat pe rețelele de socializare o imagine în care apare el, îmbrăcat în cămașă, iar în dreptul pozei a pus multe emoticoane cu pupici și îmbrățișări. Oare a făcut gestul acesta să le arate urmăritorilor săi că este bucuros că divorțează sau în viața lui este o altă femeie?

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Marius Elisei (@eliseimarius)

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar

Vedeta și fostul său partener s-au separat înainte de sărbătorile de iarnă, iar mulți așteptau ca cei doi să se împace pentru că nu era pentru prima dată când treceau printr-un astfel de moment.

Din nefericire, amândoi au hotărât că cel mai bine este să se despartă, iar astăzi au pus capăt mariajului. Cei doi au petrecut timp de 40 de minute în biroul notarial acolo unde, cel mai probabil au pus la punct toate lucrurile nerezolvate. Oana Roman a fost singură să semneze actele de divorț, însă înainte de a face acest lucru a lăsat-o pe fiica sa la grădiniță, potrivit Spynews.

Ce decizie au luat cei doi în privința fiicei lor

Cea mică a fost extrem de afectată din pricina separării părinților ei, însă cei doi au decis ca micuța să petreacă timp cu fiecare. Oana Roman consideră că este foarte important ca figura paternă să nu lipsească din viața copilului său, iar Marius este un tată extraordinar așa cum a spus-o și vedeta de nenumărate ori.

”Iza merge în fiecare săptămână la tatăl ei, 2-3 zile, și săptămâna asta a luat-o ieri și o iau eu mâine la prânz, pentru că avem filmări și nu a luat-o ca eu să mă relaxez, dar așa ne-am organizat noi săptămâna asta”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 16 feb. 2021, 09:31 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă