Oana Roman și Marius Elisei s-au separat în urmă cu câteva luni, însă au în continuare o relaţie de prietenie. Recent, fiica lui Petre Roman a vobit despre sărbările Pascale, pe care le va petrece alături de familie, dar şi de fostul său soţ.
Căsnicia Oanei Roman nu a mai funcţionat, iar acum vedeta este o femeie liberă. În continuare cei doi se ajută atunci când au nevoie, ba chiar încearcă să se vadă cât mai des posibil pentru fiica lor, Isabela.
Mai mult decât atât, Oana Roman a dezvăluit că abia așteaptă ziua de Paște pentru a se relaxa. După ce s-a întors din vacanţa din Egipt, vedeta a mărturisit că a avut un program extrem de încărcat şi are nevoie de câteva zile pe care să le petreacă alături de familia sa.
„Anul trecut eram în izolare. Nu știu ce să zic, noi oricum o să ne vedem, dacă nu sâmbătă, cu siguranță duminică. Eu am norocul că mai am o familie și nu mă simt așa singură”, a povestit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit wowbiz.ro.
Florentina Gheorghe este femeia pe care Marius Elisei a părăsit-o pentru Oana Roman. Tânăra a vorbit despre relația celor doi, iar după părerea ei, fostul său partener s-a folosit de celebra vedetă pentru a deveni cunoscut.
Mai mult, aceasta povestea că Marius Elisei nu avea deloc bani, iar o eventuală relație cu o persoană atât de cunoscută l-ar fi ajutat să își îndeplinească planurile.
Totodată, Florentina a recunoscut faptul că a luat legătura cu Elisei după ce a aflat de divorț și este de părere că bărbatul a făcut cea mai bună alegere.
Femeia a mai explicat și faptul că pe parcursul relației cu Oana Roman, Marius s-ar fi prefăcut: „Ne-am întâlnit la un eveniment, unde Oana Roman era PR. Acolo am avut eu un impact așa să îl văd și am rămas un pic șocată.
I-am scris acum, când am aflat că s-au despărțit, doar așa… nu știu. Mă bucur că a luat o decizie totuși corectă, pe care oricine normal la cap ar fi gândit-o din prima, cum am gândit-o și eu. La un moment dat… cât să te prefaci? Sigur s-a prefăcut. Sentimente nu cred că a avut. Oana este o femeie foarte deșteaptă, dar a ales persoana nepotrivită la momentul nepotrivit” , a declarat Florentina, pentru Fanatik.ro.
Sursă foto: Arhivă Ciao