Oana Roman și Marius Elisei, decizie importantă în privința fiicei lor. Ce se va întâmpla cu micuța
Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit, iar de această dată pare că separarea este una definitivă. Deși mulți au crezut că cei doi se vor împăca, decizia pe care au luat-o este una cât se poate de serioasă. Mai mult, cei doi au luat o decizie importantă și în ceea ce o privește pe fetița lor.
Nimeni nu se aștepta ca Marius și Oana să se despartă definitiv, mai ales că din dragostea pe care și-au purtat-o la un moment dat a venit și micuța Isabela.
Cea mică a fost extrem de afectată din pricina separării părinților ei, însă cei doi au decis ca micuța să petreacă timp cu fiecare. Oana Roman consideră că este foarte important ca figura paternă să nu lipsească din viața copilului său, iar Marius este un tată extraordinar așa cum a spus-o și vedeta de nenumărate ori.
”Iza merge în fiecare săptămână la tatăl ei, 2-3 zile, și săptămâna asta a luat-o ieri și o iau eu mâine la prânz, pentru că avem filmări și nu a luat-o ca eu să mă relaxez, dar așa ne-am organizat noi săptămâna asta”, a spus Oana Roman la Antena Stars.
Cum a fost afectată fiica Oanei Roman după despărțirea părinților săi
Uneori viața în doi este destul de complicată, iar acest lucru s-a văzut și la Oana Roman și soțul ei, Marius Elisei. Cei doi au luat decizia de a merge pe căi separate. De când soțul vedetei s-au mutat din căminul conjugal, micuța Isabela dorește să doarmă mereu în camera mamei sale, alături de Oana. Chiar Oana Roman a mărturisit în cadrul unei emisiuni de televiziune acest lucru: “Isa doarme acum cu mine de când tati a plecat. Practic, patul este doar de formă, camera ei este folosită doar pentru lucru”, arată Cancan. Luna viitoare, micuța lor va împlini vârsta de 7 ani.
Cum a început povestea de dragoste dintre Oana Roman și Marius Elisei
Relația dintre Oana Roman și Marius Elisei a început să fie cunoscută în spatial public în anul 2013, când cârcotașii nu prea credeau că legătura va fi una trainică, din cauza diferenței de vârstă. Marius Elisei este mai tânăr cu 11 ani decât Oana Roman, însă acest fapt nu i-a împiedicat să aibă o frumoasă poveste de dragoste din care să rezulte o păpușă de fată, potrivit Viva.ro.
Cei doi s-au cunoscut la un cabinet de avocatură, unde Oana Roman a recunoscut că a făcut primul pas, cerându-i numărul de telefon celui care avea să-i devină soț. Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit în anul 2014.
Sursă foto: Arhivă Ciao