Oana Ioniţă iubeşte din nou! Fosta Bebeluşă de la Cronica Cârcotaşilor şi-a refăcut viaţa după divorţul de Florin Budnaru

Publicat: 05 apr. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Oana Ioniţă iubeşte din nou! Fosta Bebeluşă de la Cronica Cârcotaşilor şi-a refăcut viaţa după divorţul de Florin Budnaru

Oana Ioniță a făcut recent o dezvăluire care a luat pe toată lumea prin surprindere. Fosta Bebeluşă de la Cronica Cârcotaşilor şi-a refăcut viaţa şi recunoaşte că este foarte fericită alături de actualul partener. Mai mult decât atât, noul iubit îi cunoaşte deja pe copiii ei.

Vestea că Oana Ioniță divorțează a surprins pe toată lumea. Fosta bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor” s-a despărțit anul trecut, după 10 ani de căsnicie, de soțul ei. Dansatoarea a recunoscut că nu i-a fost deloc uşor să treacă prin toată această perioadă, însă a găsit puterea să depăşească momentele grele. Mai mult, şi-a refăcut viaţa sentimantală.

Oana Ioniţă iubeşte din nou

Vedeta a confirmat că are un nou și iubit, iar bărbatul i-a cunoscut deja pe cei doi copii. Oana Ioniță mai crede în căsătorie și este pregătită să facă din nou pasul cel mare, dacă relația va funcționa așa cum își dorește.

„În momentul de față am o relație, sunt bine și fericită! Dacă nu funcționează, asta este. Dacă va funcționa, mă voi căsători. Nu vreau să mă mai gândesc la perspective, la ce o să se întâmple. Este frumos să îți faci perspective dacă îți propui să faci un copil sau să o iei într-o anumită direcție în viață. Eu am trecut prin asta. Am doi copii frumoși, am o afacere care funcționează, am perspective din punctul ăsta de vedee. Din punct de vedere al relației, eu zic că este important să trăiești clipa, să fii fericit. Eu cred că trebuie să oferi tot ce poți din tine, cât mai mult bine și iubire, iar lucrurile se vor rezolva. Copiii l-au cunoscut pe partenerul meu”, a spus Oana Ioniță pentru Playtech Știri.

Fosta Bebeluşă, suferă enorm după separarea de Florin Budnaru

Dansatoarea a dezvăluit recent că cel mai tare o doare faptul că fiul ei, Maxim, și-a schimbat comportamentul față de ea, ba mai mult, vedeta consideră că tatăl lui este cel care îl influenţează.

„Mi se pare că Maxim s-a închis în el. După divorț, băiatul meu nu a mai venit la cursurile mele. Maxim are o teamă de a se deschide în fața mea 100%. Pentru copii, despărțirea părinților este o dramă enormă. Nu m-a deranjat divorțul, cât atitudinea lui Max.

Este o traumă faptul că mă respinge propriul copil. E grav. Am vorbit cu psihologi ce soluție să găsesc să fiu permanent pozitivă, să zâmbesc în continuare, cu toate că copilul meu nu vrea să mă vadă, deși eu nu am greșit cu nimic. Copilul meu nu mă mai vede așa, pentru că i se transmite ceva. Acum nu mai vreau să plâng, am primit vești bune în legătură cu ordonanța”, a mai declarat Oana Ioniță.

Sursă foto: social media

Publicat: 05 apr. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă