O ”contesă, prințesă, din străbunici din Franța” i-a impresionat pe membrii juriului la Românii au talent: ”Ești un exemplu frumos”

Publicat: 10 mart. 2023, 21:45 Autor: Camelia Vedete

Scena pe care concurenții arată în fiecare vineri, de la 20:30, că nu există imposibilul și că prin muncă și pasiune, orice talent poate străluci, și-a aprins iar luminile azi, la PRO TV. La Românii au talent, chiar dacă este deja al 13-lea sezon, se pare că magia încă există și toți cei care apar în fața juraților au acel ceva care ajută ca mesajul lor să ajungă până acasă.

În ediția de astăzi, când o concurentă a intrat în culise și și-a spus numele, Loraine de Hillerin, Pavel a simțit să-i spună: ”ai ceva nobiliar în tine”. Răspunsul fetei de doar 13 ani nu a întârziat să aducă o reală surpriză: ”sunt contesă, prințesă, din străbunici din Franța”.

O ”contesă, prințesă, din străbunici din Franța” i-a impresionat pe membrii juriului la Românii au talent

Povestea ei de viață este una impresionantă: ”familia mea, în secolul XV, a plecat din Franța în România, la Medgidia și au format o comunitate acolo. Familia mea are blazon, este cu trei roze argintii. Când eram mică, am fost la o întâlnire de familie, unde fiecare a fost înrolat. A trebui să citesc un testament și am devenit prințesă”.

Însă pasiunea ei este una cât se poate de frumoasă: cântatul. Mereu curioasă, tânăra a ținut să menționeze că îi place foarte mult să citească. Iar pe scenă, vocea ei a încâlzit sufletele tuturor.

Auzindu-te vorbind și ascultându-te cântând, am realizat că este puterea lecturii. Aduce niște transformări profunde, fără a putea pune degetul pe ele. Omul se formează într-un anume fel”, a simțit să-i spună Dragoș.

Andi a continuat și a menționat că ”educația se vede pe chip. Cântă foarte bine, a făcut o alegere excepțională”.

Iar Andra nu s-a ferit nici ea să o laude: ”Ai avut un moment foarte puternic. Atât de curată vocea ta, m-a atins. Apreciez alegerea pe care ai făcut-o. Ți se potrivește”.

Cu 4 de DA, puștoaica s-a calificat în următoarea etapă, unde ar putea continua să arate unele dintre lucrurile pe care le-a învățat de-a lungul vieții ei ca… prințesă J.

Show-ul de pe PRO TV continuă în fiecare vineri, de la 20:30.

Publicat: 10 mart. 2023, 21:45 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă