O concurentă MasterChef, depistată cu COVID 19, pierde șansa de a ajunge în bucătărie!
O concurentă MasterChef, depistată cu COVID 19, pierde șansa de a ajunge în bucătărie!
Cel mai așteptat duel al serii a fost cel al posesorilor de jokeri! O bătălie crâncenă a fost dusă între Răzvan Tiberiu (concurentul salvat de chef Radu Dumitrescu) și Daniela Nicorescu (concurenta care a primit o a doua șansă din partea lui chef Joseph Hadad). Din păcate, concurenta căreia chef Foa i-a acordat votul său de încredere nu a mai putut lupta pentru locul din bucătărie. Simona a fost testată pozitiv Covid-19.
Concurentă MasterChef pierde șansa de a ajunge în bucătărie
Presiunea a fost mare încă de la început, întrucât timpul alocat preparării farfuriei a fost redus la 30 de minute. De asemenea, cei doi concurenți au trăit experiența la intensitate maximă, datorită celor care îi încurajau și le ofereau sfaturi constructive, din siguranța balconului: „Colegii de la balcon m-au ajutat foarte mult prin sfaturile pe care mi le-au dat”, a declarat Daniela. „M-am simțit susținut de toți colegii. Galeria a fost super faină”, a spus Răzvan plin de emoții. Până și jurații s-au arătat neliniștiți: „Recunosc, am puține emoții”, a mărturisit chef Joseph Hadad.
Cei doi au avut de preparat o rețetă pe bază de pește. Răzvan a recunoscut că este impresionat de ce a pregătit Daniela: „Farfuria Danielei a fost super faină”, deși aceasta nu a avut un feedback bun în ceea ce privește farfuria rivalului ei: „Preparatul adversarului nu mi s-a părut reușit. Eu n-aș fi ales niciodată să fac un crevete pane”.
Deși în spatele farfuriei lui Răzvan se afla o poveste emoționantă (acesta a realizat preparatul cu gândul la mama sa: „Am gătit pentru cineva special acolo sus”), Daniela a fost cea care și-a păstrat șorțul: „Am crezut că nu e adevărat. Trăiesc un vis”, a povestit concurenta în timp ce adversarul ei își recunoștea frustrarea: „Am simțit mâhnire”.
În ciuda reușitei sale, pe Daniela o așteaptă concurenți puternici, însetați de victorie: „Daniela a câștigat o luptă, nu tot războiul. Are de luptat cu noi”, a spus o participantă.