O altă țară intră din nou în carantină! Numărul de cazuri de infectări a explodat

Publicat: 02 iul. 2020, 12:21 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Este vorba despre Kazahstan. Oficialii au transmis că introduc din nou măsurile de urgență, după ce numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus a crescut.

Astfel că, din data de 5 iulie, măsurile vor fi aplicate. Kazahstanul intră din nou în carantină, însă sub o formă mai puțin dură. Au fost înregistrate mai multe cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Anumite magazine vor fi închise, programul transportului public va fi redus, adunările publice sunt interzise, iar deplasările între provincii sunt absolut limitate.

Guverul din Kazahstan precizează că măsurile ar putea suferi modificări, în funcție de modul în care vor decurge lucrurile.

Kazahstan impune din nou carantina

Potrivit stirileprotv.ro, cazurile au crescut de peste șapte ori după ridicarea primelor măsuri pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, la jumătatea lunii mai. Persoanele care vor să se plimbe pentru a lua aer proaspăt o pot face, însă în grupuri nu mai mari de trei persoane. Cafenelele și restaurantele pot rămâne deschise în condițiile în care au loc în spațiul liber. Până în prezent, în Kazahstan au fost înregistrate peste 42.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 188 de decese.

În România au fost înregistrate 326 de cazuri noi de îmbolnăvire ieri

Pe teritoriul țării au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, peste 20.000 de oameni au fost vindecați și externați. Ieri, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 326 de cazuri noi de îmbolnăvire, dar și 16 decese. La ATI au fost internați 222 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste. În străinătate, aproape 5000 de români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, iar 115 cetățeni au decedat din cauza virusului venit din China.

Publicat: 02 iul. 2020, 12:21 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă