Poartă la mână un Rolex de 55.000 de euro și se mândrește și mai tare cu Cheluțu, care pare că îi umflă veniturile peste noapte! Dar cum gestionează celebrul vlogger și artist relațiile cu admiratoarele sau, mai bine zis, bărbații care îi fac avansuri, aflați exclusiv pentru CIAO.RO!
Reporter: Dorian, cât timp ți-a luat să îți deschizi magazin în mall și să faci business-ul, să-l vezi pus pe picioare?
A fost un adevărat maraton, ca să zic așa, care ne-a și luat puțin suflul. Avem o lună și jumătate de când ne-a venit ideea și de când am început să facem primii pași și uite că am reușit într-o lună jumatate să avem un magazin în varianta finală. Se putea și mult mai bine, dar sunt mulțumit de ce ne-a ieșit în aceste 5 săptămâni, pentru că a fost pe super fugă totul și nu ne așteptam să ne iasă pasențele atât de repede.
Ca și investiție poți să ne spui la cât se ridică?
Investiția este un joint venture pentru că acest magazin pe care eu l-am deschis în mall este o alăturare cu cei care dețin mall-ul și atunci a fost o investiție din partea mea din punctul de vedere al promovării proiectului, nu aș putea să îți spun o sumă în bani dar a contat considerabil.
Care a fost cea mai mare minciună pe care ai auzit-o despre tine?
Cea mai mare minciună pe care am auzit-o despre mine? Nici nu vreau să spun, pentru că nu aș face decât să le dau curs celor care se ocupă cu chestiile astea. Eu nu pot decât să le urez la cât mai multe minciuni și la cât mai multe rugăciuni, atunci când se duc la culcare. Pentru că în rugăciuni Dumnezeu le va răspunde dacă fac bine sau nu.
Care este cel mai scump accesoriu din dotare cu care te mândrești tu acum?
Păi mai trebuie să îți mai zic? Este cesucul meu care mi-a venit cadou de ziua mea, și valoarea lui este estimată undeva pe la 55.000 de euro. Este un ceas care mi-a pus foarte multe dificultăți. Pentru că l-am comandat de ziua mea, a venit într-o lună. Echipa cu care lucrez s-a dat peste cap să intre astfel în posesia mea, așa că l-am avut de ziua mea și sunt tare fericit.
Fetele, admiratoarele tale curg pe bandă rulantă, vreau să te întreb dacă primești și mesaje indecente de la bărbați?
Da, să știi că am primit avansuri și de la bărbați. Am încercat să le răspund așa cum o fac și cu fetele, făcându-i să înțeleagă pe oameni că mai mult de un simplu salut și o poză și un autograf, nu pot să le întorc. Acum ei își pot dori, că până la urmă, na, speranța moare ultima
Ești un tip gelos?
Am fost gelos, am învățat să nu mai fiu gelos. Am învățat că lucrul ăsta nu face decât să te încarce negativ, să te consume într-un mod total neconstructiv.
Cheluțu este un fericit! În plus, îți aduce bani frumoși și contractele pentru el curg pe bandă rulantă…
Cheluțu este dragul nostru. Dar, din păcate, nu a făcut față la toată agitația care s-a întâmplat aici în mall, la deschiderea magazinului, și am preferat să stea în mașină. Contractele pentru Cheluțu curg pe bandă rulantă, asemeni sufletului lui. Când ai un suflet curat, Doamne-Doamne are grijă de tine.
El este mai scump, practic, decât un artist de la noi, adică sumele care se vehiculează pentru el la evenimente sunt destul de piperate…
Nu vreau să răspund la această întrebare de așa natură încât să poată fi interpretat răspunsul meu! Ce pot să-ți spun este că noi, artiștii, ar trebui să știm să ne prețuim. Unu la mână. Și, doi la mână, să și oferim lucruri pe măsura prețului pe care îl cerem. Cheluțu oferă! În momentul în care Cheluțu iese pe stradă, să știi că mai multe persoane se uită la el decât la mine, ceea ce înseamnă implicit inducție matematică. Am putea să spunem că Cheluțu este și mai scump decât mine. Însă, deocamdată, nu e cazul!
Până la sfârșitul anului cam cu cât crezi că o să-l vinzi, așa, pe Cheluțu?
Eu nu îl vând pe Cheluțu, Cheluțu se vinde singur. În funcție de cât latră, atâta cerem. Dacă latră de 5 ori, cerem 5000, dacă latră de 10 ori, cerem 10.000 (râde).