Noi detalii șocante au ieșit la iveală despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel

Publicat: 20 aug. 2022, 09:59 Autor: Maria Apostol Vedete

Alexandru Arșinel a fost internat în stare critică la Institutul Clinic Fundeni, după ce starea lui de sănătate s-a degradat tot mai mult pe perioada în care a stat internat într-un azil.

Noi detalii ies, acum, la iveală în cazul lui Alexandru Arșinel. Asta după ce a ajuns pe mâna medicilor în stare de inconștiență și nu mai putea urina.

Potrivit unor surse, maestrului i se face consult neurologic în fiecare zi. Și i se schimbă frecvent tratamentele cu antibiotice. Asta pentru că ar fi multiplu infectat cu nosocomiale.

Infecția nosocomială sau intraspitalicească este, potrivit specialiștilor, acea infecție care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital. Ci se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Alexandru Arșinel: ”Jigodii ordinare m-au jignit…”

Alexandru Arșinel susține că jumătatea lui a fost cea care l-a temperat atunci când avea toate motivele să izbucnească la adresa dușmanilor.

Contează enorm persoana care este lângă tine. Persoana care, când te clatini, pune repede umărul. De câte ori crezi tu, în ultimii ani, după ce jigodii ordinare m-au jignit, m-au omorât, nu m-au îndemnat să zic: Pun mâna pe un par și-i fugăresc pe undeva!

Și Marilena mi-a zis: Lasă-i, poate că n-au ce mânca, săracii. Poate nu-i ajută mai mult mintea și sufletul. Lasă-i în pace, o să treacă! Și ea, și Stela (n.r – m-au ajutat), care era tot o echilibrată și o blândă!”, a povestit Alexandru Arșinel, în emisiunea lui Dan Negru, de pe YouTube.

Publicat: 20 aug. 2022, 09:59 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×