Nadia Comaneci, la un pas de moarte! Ce i-a aparut gimnastei in zona capului si cum a reusit sa scape. Povestea romancei

Nadia Comaneci, la un pas de moarte! 18 iulie 1976, Jocurile Olimpice de la Montreal. O sfârlează micuță de nici 15 ani sare dintr-o paralelă-ntr-alta cu viteza unui supererou din benzile Marvel. O chema Nadia Comăneci și era din România, dar, pentru acele 2-3 minute parcă nesfârșite (și, în multe aspecte, de atunci înainte), Nadia a fost a întregii lumi; a fost veșnică. Conștienți că au fost martorii unui moment de magie, membrii juriului aflați în sală fac ceva nemaivăzut până atunci în gimnastică: îi acordă fiecare puștoaicei din România nota 10.

Pe tabela sălii din Montreal, care putea bate o singură cifră înaintea virgulei, nota româncei apare ca ”1.00”. De atunci s-au schimbat nu doar tabelele de marcaj, ci lumea pe de-a întregul, iar Nadia Comăneci este una dintre femeile care au pus umărul, ba chiar, la nevoie, picioarele, mâinile și șpagaturile la transformarea întregii societăți.

Nadia Comaneci, la un pas de moarte! – Un sfârșit friguros de toamnă, la Onești

12 noiembrie 1961. Se naște Nadia, fiica mecanicului auto Gheorghe Comăneci și a frumoasei Ștefania. Încă de la naștere avea să se confrunte cu prima cumpănă care-i va fi pus viața în pericol. Nadia se născuse cu o pungă de puroi în zona capului și medicii au crezut zile bune că nu va supraviețui. Bunica și mama Nadiei apelează la o superstiție din popor: iau copilul, îl duc la biserică și-l trec de trei ori pragul, înaintea venirii părintelui. Nadia însăși mărturisește că, în urma acestui tratament bizar, ”în dimineața următoare eram vindecată”.

Zecele perfect a fost pe cale să nu se producă niciodată de alte două ori, o dată când acoperișul casei s-a prăbușit sub o furtună cu un minut după ce bunicul Nadiei tocmai o scosese pe aceasta din camera afectată, pe când avea doar doi ani. A doua oară, la 5 ani, neastâmpărata Nadia cade de pe un pod înalt de 6 metri, dar scapă fără nici o zgârietură. Era și acesta, privind retrospectiv, un indiciu al uriașului talent al motricității care se anunța.

Dar nu talentul Nadiei la tumbe i-a făcut pe părinți s-o dea la gimnastică. Ei, oameni simpli, cu ochi neantrenați, au văzut doar că nu avea niciodată stare și, cum fac mulți alți părinți, s-au gândit s-o dea la gimnastică ca să-și mai consume din energie, mai ales că Oneștiul era deja pe cale să devină unul dintre centrele dedicate gimnasticii cele mai importante din țară.

Perseverența în fața primelor eșecuri

În ceea ce privește ochiul care va fi intuit uriașul talent, Bela Karoly a fost antrenorul care a văzut în mișcările Nadiei Comăneci ceva aproape supranatural, de care foarte puțin oameni sunt capabili. Bela se oferă să o antreneze personal și de aici, de când micuța avea încă 6 ani și nici măcar nu era la școală încă, începe povestea care va fi culminat, după mulți ani de suferințe, efort și muncă intensă, cu acea seară perfectă de la Montreal.

Inițial, Bela o pune să se antreneze 2-3 ore pe zi, dar, la primele competiții de amatori la care participă, Nadia cădea mult și făcea multe greșeli. Probabil fără să știe multă dramaturgie la acea perioadă, avea să urmeze acel citat vizionar din Samuel Beckett pe care astăzi mulți sportivi îl au tatuat pe diverse părți ale corpului: ”Ai încercat? Ai dat greș? Încearcă din nou. Dă greș din nou. Dă greș MAI BINE!”. Nici prima competiție oficială, Campionatele Naționale pentru Juniori din 1969, nu se lasă cu rezultate mai bune: Nadia termină doar pe locul 13. Atunci însă își intensifică antrenamentele, nu se lasă descurajată și revine în anul următor, când obține locul 1 la același concurs. La scurt timp după, Bela și Nadia fac un pact: să se antreneze șase zile pe săptămână, câte 8 ore pe zi.

Mugurii unei iubiri întârziate și laurii gloriei

În martie 1976, Nadia se hotărăște să participe la o competiție al cărei scop era să încălzească și să aducă în formă gimnaștii pentru Jocurile Olimpice: se numea Cupa Americană și puteau participa un gimnast și o gimnastă din fiecare țară. Nadia a fost reprezentanta României și a câștigat competiția. La băieți, Bart Conner câștigă și el, din calitate de reprezentant al Statelor Unite. În timpul festivității de premiere la care au participat amândoi copiii (erau, încă, copii, Nadia la 16 ani și Bart la 18), un fotograf inspirat care simte potențialul momentului îi cere gimnastului din State să o sărute pe româncă pe obraz.

Bart se conformează imediat și iese o poză pentru istorie, mai ales că nici unul dintre ei nu știa atunci cât de mult li se vor întâlni destinele, în viitor.
Patru luni mai târziu, Nadia face acel exercițiu miraculos la paralele care îi aduce primul 10 curat din istoria gimnasticii. Puțini mai știu, prinși în mrejele poveștii perfecte a primei note perfecte, că după acel 10 au mai urmat alte ȘASE (!) note de 10, în timpul aceleiași competiții.

Un divorț, o fugă și-un arest, câteva dintre bornele unei maturizări cumplite

Brusc, Nadia devine un simbol național al României și, implicit al comunismului. Presiunea care i se așază pe umeri devine imensă. Nadia nu-și mai aparținea sieși și familiei, ci aparținea Republicii Socialiste România. Iar Republica tocmai era pe cale să intre în cea mai urâtă perioadă a dictaturii, în același timp în care Nadia intra în cea mai complexă perioadă a vieții: adolescența. Adăugați la acestea un divorțal părinților survenit la scurt timp după Montreal și brusca decizie din partea statului ca Nadia să nu mai lucreze cu Bela Karoly și veți înțelege de ce viața noului star al socialismului s-a dat complet peste cap, și nu în sensul acela artistic și bun în care te dai peste cap voluntar, la bârnă sau sol.

Nadia încearcă să se sinucidă bând clor, în 1977. După acel incident pe care statul comunist l-a perceput ca fiind un pericol pentru nobilele idealuri, i se permite să lucreze din nou cu Bela Karoly.
La Olimpiada următoare, cea de la Moscova din 1980, Nadia câștigă două medalii de aur și două de argint, dar Bela Karoly consideră c-a fost nedreptățită. Furios pe deciziile arbitrilor, antrenorul face un scandal imens, televizat live în toată lumea, într-o perioadă deloc oportună. Având în vedere și locul ”sacru” de desfășurare a competiției, Partidul Comunist consideră că Bela Karoly a adus rușine tricolorului și a întinat sus-numitele idealuri. De la întoarcerea în țară, viața antrenorului avea să devină un chin, iar asta s-a repercutat și asupra elevei sale.

Nadia Comaneci, la un pas de moarte!

După un an de tachinări și amenințări fățișe, Karoly e silit să fugă din țară în 1981, alături de soția sa. Cei doi cer azil politic în SUA. Nadia este dărâmată și persecuțiile se mută toate împotriva ei. I se taie renta viageră și i se organizează în pripă o ”ceremonie de retragere oficială”, în 1984. Implicit, după fuga antrenorului, supravegherea Securității asupra Nadiei devine draconică. Acesteia i se citea corespondența, i se asculta telefonul și era mereu însoțită de o escortă de la Securitate, când părăsea casa. De teamă ca nu cumva simbolul României Comuniste să fugă în occident, comuniștii practic o transformă pe Nadia într-o arestată la domiciliu. Amintindu-și acea perioadă, Nadia scria: ”odată ce m-au forțat să-mi închei cariera, nu mai aveau nevoie de mine. Suma aceea de bani pe care familia mea se baza mi-a fost retrasă. Mi s-a spus că de atunci înainte fac doar ce mi se comandă. Am devenit un prizonier.”

Vor fi trecut ani lungi până când Nadia să reușească să scape. În 1987 îl cunoaște la o petrecere pe Constantin Panait, un român care fugise din țară trecând Dunărea înot cu ceva timp înainte. Pe 27 noiembrie 1989, cu nici o lună rămasă până la revoluție și libertate, Nadia și un grup de români ghidați de Panait părăsesc țara, pe la granița cu Ungaria. De acolo va fi mers în Austria și, finalente, în Statele Unite, unde își face o viață a ei.

Bart revine în peisaj, Nadia își clădește o notorietate puternică și e vedetă pe două continente

În 1990, în timpul unei emisiuni TV la care era invitată, Bart Conner îi face o surpriză vechii sale prietene și apare în platou. Cei doi se mai întâlnesc de cateva ori la alte emisiuni televizate, pentru că Bart lucra ca jurnalist sportiv. Drept urmare, se împrietenesc și mai bine și, în 1991, Nadia se mută în Oklahoma ca să îl ajute pe Bart cu școala lui de gimnastică. Inițial doar prieteni foarte buni, vor păstra relația în acea zonă aproape patru ani, până să se logodească.

În 1996, cei doi se căsătoresc în România, iar nunta este transmisă live. Multor români li se dă liber ca să poată să se bucure alături de simbolul lor. Peste 10.000 de oameni participă la evenimentul pe care Nadia îl descrie drept cel mai emoționant din viața ei. În 2006, Nadia îl naște pe Dylan, fiul ei și-al lui Bart.

De la plecarea în străinătate, Nadia s-a implicat tot mai mult din calitate de port-drapel și ambasador al României în acțiuni care popularizau sportul și un stil de viață sănătos. Rând pe rând, guvernele României post-revoluționare încearcă o palidă consolare și îi oferă diverse poziții oficiale, cele mai multe onorifice, însă. De notat că Nadia Comăneci este privită și peste ocean drept o uriașă vedetă (încă!) și un stâlp al promovării ideii de sport.

În prezent, și ea și Bart sunt implicați în mai multe organizații și acțiuni de caritate. În România, este considerată, alături de Gheorghe Hagi și Ilie Năstase, un simbol al unei Românii curate, virtuoase și performante. Înainte să treacă granița forțată de români ca să schimbe lumea, Nadia Comăneci a schimbat România și ne-a schimbat pe noi toți.