Nadia Comaneci a povestit, recent, dând detalii absolut înfiorătoare, despre fuga ei spre Statele Unite din România comunistă.
Nadia a fost prima gimnastă din lume care a reușit să obțină zecele perfect. Invitată într-o emisiune de televiziune, sportiva a rememorat momentele din 1989, fuga sa din Romania producându-se cu puțin timp înainte de revoluția din decembrie 1989 și de căderea regimului comunist.
„La mine s-a complicat după ce a rămas Bela în ’81, pentru că mie mi-au sistat toate deplasările, nu mi s-a părut corect! Dar n-am vrut să plec niciodată! De ce să plec? Unde să mă duc.. de… în lume.. Nu mă vedeam în altă parte, plus că a fost mai rău pentru mine după ce a plecat el! În 84 am fost la olimpiada din Los Angeles, ceea ce m-a surprins, dar am aflat ami târziu de la cei care au organizat Olimpiada că am cerut! Au spus ‘noi vă facilităm anumite lucruri doar dacă o aduceti pe Nadia!’ Deci am fost o forţă acolo pentru că eu nu plecam nici în Bulgaria!”, spune Nadia.
În momentul în care deplasările Nadiei au fost oprite, oamenii securităţii au fost tot timpul în umbra gimnastei, teama ca ea să fugă peste hotare era atât de mare încât o femeie de la securitate era alături de ea în permanență.
Pentru a nu da de bănuit autorităţilor, gimnasta împreună cu fratele ei Adrian au mers de nenumărate ori la Sânicolau Mare. Ştiau că sunt filaţi în permanenţă, aşa cu au vrut să arate că au cunoştinţe în zonă, iar vizitele sunt cât se poate de fireşti. Într-o seară, Nadia însoţită de alte şase persoane au trecut graniţa pe la Cenad, relarează antena3.ro.
Traversarea graniţei s-a făcut printr-un loc fără sârmă ghimpată, însă au dat peste doi grăniceri din localitatea Kiszombor. De aici au fost duşi la un post de poliţie maghiar, iar Nadia a fost recunoscută imediat. Autorităţile maghiare au vrut să trimită înapoi o parte din grup, dar Nadia s-a opus vehement: „Dacă pleacă ei, plec şi eu!” Şi din Ungaria au plecat în Austria.
„Am sărit vreo 7 garduri ghimpate şi n-aveam voie să ieşim la şosea pentru că eram într-un loc în care nu era picior de om. Cei care conduceau maşina au spart un far că era noapte şi au spus: Nu ieşiţi decât dacă vedeţi o maşină cu un singur far! Zici că povestesc un film din 007. Nici nu imi vine să cred. Nici măcar nu mă gândeam la pericolele pe care le aveam! La un moment dat ne-au spus ‘nu faceţi gălăgie, când treceţi graniţa nu vorbiţi şi dacă vă somează cineva nu alergaţi că vă împuşcă!’ Dar cred că noi eram inconştienţi de toată chestia asta! Era ideea de a ajunge la final! Era ideea de libertate, cred că era atât de mare dorinţa de libertate încât nu mai conta nimic! Era ori asta ori o viaţă cum era acasă!”, a declarat Nadia.
În Austria, Nadia a ajuns la ambasada SUA, unde lucrurile s-au întâmplat rapid, în două ore gimnastei fiind-ui aranjat un zbor direct către New York, astrel că pe 2 decembrie 1989, Nadia Comăneci calca pe pământ american.
Sursa foto: Facebook Nadia Comaneci