Muzeul de artă „George Oprescu”, redeschis după 39 de ani, anunță Academia Română

Publicat: 26 nov. 2019, 15:04 Autor: Simona Life
Muzeul de artă George Oprescu, redeschis după 39 de ani, anunță Academia Română

Muzeul de artă „George Oprescu” din București va fi redeschis după 39 de ani, printr-o ceremonie care va avea loc miercuri, de la ora 12.00, la sediul instituției, anunță Academia Română, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ceremonia va avea loc la sediul situat în strada Dr. Clunet nr. 16, din cartierul Cotroceni, în prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte, și acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române.

Evenimentul marchează împlinirea a 138 de ani de la nașterea academicianului George Oprescu, creator de școală în domeniul istoriei artei, inițiator al unor proiecte muzeale și rafinat colecționar și critic de artă.

Ceremonia de deschidere este precedată de conferința „Academicianul George Oprescu – profesor, ctitor, donator”, care se va desfășura în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125, cu începere de la ora 11.00.

Profesor și istoric de artă, George Oprescu a devenit membru al Academiei Române în anul 1938. Zece ani mai târziu, a fondat, în cadrul Academiei Române, institutul de istoria artei, care astăzi îi poartă numele, cu scopul de a încuraja cercetarea artistică multidisciplinară, contribuind astfel la structurarea și îmbogățirea istoriei artei din România.

George Oprescu pune bazele unui spațiu de expunere în propria locuință, unde reunește o prețioasă colecție, alcătuită din lucrări ale artiștilor români și europeni, textile tradiționale, obiecte orientale și stampe japoneze. În 1962, colecția academicianului George Oprescu găzduită în casa din zona Cotroceni este deschisă publicului și transformată în muzeu de artă.

În 1980, obiectele sunt transferate către recent înființatul Muzeul al Colecțiilor de Artă, iar casa este redusă la stadiul de locuință particulară.

Miercuri, donația profesorului Oprescu, recuperată în urma unor lungi litigii în instanță, reintră în circuit public, iar casa revine la funcțiunea sa inițială de spațiu muzeal, după un îndelungat proces de restaurare întreprins de Academia Română.

Muzeul de Artă „George Oprescu” al Academiei Române își redeschide porțile către public începând cu data de 1 decembrie și va putea fi vizitat în zilele de joi, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Intrarea este gratuită.

Publicat: 26 nov. 2019, 15:04 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă