Mugur Mihăescu a avut o reacţie dură cu privire la regulile pe care autorităţile din România le-au impus pe timpul pandemiei. Actorul consideră că restricțiile sunt mult prea drastice.
Patron al mai multor afaceri din centrul vechi, actorul Mugur Mihăescu, conscut publicului pentru rolul Garcea, a izbucnit la TV privind restricțiile mult prea dure, consideră el, impuse de autorități în criza coronavirusului. Acesta consideră că situația este de fapt amplificată de măsurile luate de autorități.
„Este o psihoză globală. Mă întreb la final câte victime vor fi, la finalul acestei epidemii. Și presa joacă un rol în perpetuarea acestei psihoze, nu am văzut niciodată pe TV atâtea emisiuni cu cadavre și biserici”, a declarat Mihăescu la România TV.
”Din ceea ce am vorbit cu mai mulți colegi, proprietari de baruri și restaurante din București, dar și din alte orașe ale țării, vânzările tuturor s-au prăbușit la mai puțin de jumătate în ultima săptămână, pe fondul crizei generate de epidemia de coronavirus, și preconizăm că vor scădea și mai mult, până spre 20%, în următoarele săptămâni”, a declarat actorul pentru Profit.ro.
„Mai întâi vor falimenta cele mici, dar nici celelalte nu vor putea rezista prea mult. În acest context, fără un sprijin puternic din partea Guvernului, majoritatea celor 500.000 de angajați din HoReCa vor rămâne pe drumuri. Gândiți-vă că vorbim de HoReCa, cel mai mare angajator din țară, după statul român. De cei 500.000 de oameni mai depind alți 2-3, pentru că și ei au familii, copii și părinți, așa că impactul pierderii locurilor de muncă va fi devastator. După ce că trăiesc cu spaima acestei molime, vor fi puși și în fața altei probleme la fel de grave, aceea de a nu-și mai putea întreține familia”, a mai spus Mugur Mihăescu.