Moșii de toamnă. Ce trebuie să faci în Sâmbăta Morților pentru prosperitate și iertarea păcatelor. Obiceiuri și tradiții

Publicat: 01 nov. 2019, 15:26 Autor: Loredana Life
Moșii de toamnă. Ce trebuie să faci în Sâmbăta Morților pentru prosperitate și iertarea păcatelor. Obiceiuri și tradiții

Moșii de Toamnă sau sărbătoarea morților sunt prăznuiți în fiecare an în prima sâmbătă din luna noiembrie. În acest, Moșii de Toamnă pică sâmbătă, 2 noiembrie 2019.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, se țin pomeni și liturghii pentru sufletul celor adormiți. Iată ce trebuie să faci în Sâmbăta Morților și ce tradiții trebuie să respecți.

Pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă. În credința creștină, viața nu se termină odată cu moartea trupească, iar din acest motiv ziua de comemorare pentru cei trecuți la cele sfinte are o semnificație aparte.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, credincioșii merg la biserică, rostesc rugăciunii pentru cei care nu se mai află printre noi, le amintesc numele la Sfânta Liturghie și fac fapte de milostenie, împărțind sărmanilor colivă, vin, colaci, pachete cu mâncare, lumânări, haine și alte diverse obiecte.

Tradiția spune că, în Sâmbăta Morților sau Moșii de Toamnă, coliva, vinul și lumânările nu trebuie să lipsească. Coliva semnifică trupul celui adormit, este expresia materială a credinței noastre în înviere, pentru că este preparată din boabe de grâu, iar Mântuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grâu, prevestind Învierea Sa. Vinul, după câte se știe, reprezintă sângele Mântuitorului, iar lumânările, lumina credinței.

Moșii de Toamnă. Tradiții, obiceiuri, superstiții pentru sănătate și noroc

Moșii de Toamnă vin cu o serie de tradiții și superstiții. De aceea, pentru a avea sănătate și noroc, oamenii trebuie să respecte datinile acestei sărbători. Tradiţia spune că astăzi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

În ziua praznicului Moșilor de Toamnă, cei morți sunt comemorați: se fac rugăciuni pentru sufletul lor, dar și pentru ala celor vii.

În zilele de pomenire, în timpul ritualului, tămâia trebuie să ardă din belșug, iar preotul să tămâieze ofrandele și mormântele celor pomeniți. Tămâia aprinsă reprezintă, de asemenea, încrederea în viața veșnică.

Publicat: 01 nov. 2019, 15:26 Autor: Loredana Life
Pe aceeași temă
×