Monica Tatoiu a răbufnit după ce a aflat că Irinel Columbeanu a ajuns la azil și așteaptă să fie ajutat de apropiați. Fosta femeie de afaceri consideră că sunt situații mai importante care merită atenție.
În ultima perioadă, Irinel Columbeanu a ținut prima pagină a ziarelor după ce a ajuns la azil. Apropiații săi au încercat să-l ajute financiar, însă nu toată lumea a fost pe aceeași lungime de undă cu fostul milionar. Gigi Becali a refuzat să-i dea bani lui Irinel Columbeanu, după ce i s-a cerut ajutorul.ââ
„Energia e consumată greșit de cei care se preocupă de Irinel Columbeanu sau Dorian Popa. Nu e relevant subiectul Columbeanu, dar observ, totuși… Dacă asta e dezbaterea pe plan românesc, ajungem la sapă de lemn.
Din păcate, așa e populația, nu are educație financiară suficient, nu are educația trăirii pe mâine. Ce zice românul? Lasă că o fi cumva… Lasă, maică, mă urc eu beat la volan, ce se poate întâmpla? Lasă, maică, mai bem o palincă. Așa se ajunge la sapă!”, a declarat Monica Tatoiu pentru fanatik.ro.
„Care om de afaceri? Știm de unde au venit banii. Banii nu i-a ținut Columbeanu, au fost și pe afară, în străinătate (n. red.: face aluzia la epoleții și cercurile în care s-ar fi învârtit tatăl lui Irinel), înțelegi ce spun”, a mai zis Monica Tatoiu.
Irinel Columbeanu a ajuns la azi. Omul de afaceri are parte de ajutor specializat, respectă un program, dar are și propriul obicei la care nu renunță nici în ruptul capului.
Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai celebri oameni de afaceri din România. Se lăfăia în lux, dar acum a ajuns să trăiască într-un azil. Problemele financiare cu care s-a confruntat l-au făcut pe fostul soț al Monicăi Gabor să recurgă la gesturi extreme. Și-a vândut tot ce avea!
Acum, la azil, trebuie să respecte rutina. Chiar dacă are parte de liniște și îngrijire specializată. Omul de afaceri are, totuși, un obicei bizar în fiecare dimineață la care nu poate renunța. Patronul azilului, Ion Cassian, a dezvăluit tot în cadrul podcast-ului lui Serghei Mizil.
„Irinel se trezește și ascultă imnul României la prima oră! Așa îi place lui! Este foarte bine îngrijit aici. Deocamdată a stat 15-20 de zile pe gratis aici”, a dezvăluit Ion Cassian, urmat chiar de Irinel Columbeanu care a mărturisit că are acest obicei: „Așa e, ascult imnul României. Eu sunt patriot și îmi place”.