Examenul de bacalaureat este în plină desfășurare săptămâna aceasta, iar Mircea Badea și-a reamintit de perioada în care și el a dat examenul maturității. Astfel, jurnalistul a dezvăluit în direct ce note a luat la BAC.
Mircea Badea a fost un elev conștiincios, care s-a străduit să obțină note maxime la un examen atât de important precum bacalaureatul.
Astfel, el a ținut să precizeze în cadrul emisiunii ‘În gura presei’ că a luat note maxime la trei dintre cele cinci materii pe care le-a susținut la Bacalaureat.
Mircea Badea a luat nota 10 la materii precum Limba și literatura română, Matematică, dar și la Sport. Totuși, a întâmpinat dificultăți la folosofie, unde a luat nota 7, însă în urma contestației făcute nota finală a fost 6.
Media totală ar fi fost de 8.99.
”Prietene, bine că l-am dat, bine că l-am luat. Era cât pe ce să-l iau cu mult, doar că l-am luat cu puțin. Pe vremea mea erau cinci probe. Am luat 10 la sport, matematică, română. Și am dat la filosofie și mi-a picat Heraclit. Și am luat 7. Și am făcut contestație, mi s-a admis și am luat 6. Am avut nota totală 8.99”,a declarat Mircea Badea.
Mircea Badea a luat o decizie neobișnuită, mai exact jurnalistul dorește să își închidă contul de Facebook care a strâns peste 300.000 de urmăritori, iar postările sale primesc mii de aprecieri și sute de comentarii.
„La mine nu mai merge bine Facebook-ul. Nu mai pot să accesez de pe aplicațiile de telefon, nu mai merge pe laptop. Pot să postez un articol din trei, prin niște artificii. E foarte posibil să renunț la contul de Facebook, în sensul în care să nu postez pe el. Să văd unde mă reorientez, dar nu vreau să rămân neexprimat.
Am tot încercat, am făcut teste, tastam litere, postam. Lumea zicea:bă ăsta o fi nebun, a făcut atac cerebral? Încă nu. Am făcut tot felul de experimente. Nu merge, nu merge. Asta e”, a spus Mircea Badea, potrivit Antena 3, citează Cancan.