Minivacanța de 1 decembrie 2020 se apropie! Câte zile libere vom avea în acest an!

Publicat: 11 nov. 2020, 12:46 Autor: Elena Life
Minivacanța de 1 decembrie 2020 se apropie! Câte zile libere vom avea în acest an!

În anul 2020 sunt 15 zile libere legale, dintre care 11 pică în timpul săptămânii, următoarea minivacanţă va fi de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională a României, iar de Crăciun şi Anul Nou vom avea câte două zile libere,

Potrivit Codului Muncii, românii beneficiază de zile libere legale atât pe 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei, cât și de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Ziua Sfântului Andrei marchează începutul sărbătorilor de iarnă, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de „Sântandrei Cap-de-Iarnă”. Este una dintre cele mai importante sărbători ale românilor, dat fiind faptul că Sfântul Apostol Andrei, care a fost primul dintre discipolii lui Iisus, este considerat ocrotitorul României. Acesta este motivul pentru care, din 2012, a fost declarată zi liberă, alături de sărbătoarea națională de 1 Decembrie.

Anul acesta, 30 noiembrie cade într-o zi de luni, iar Ziua Națională a României marți, ceea ce înseamnă că românii se vor bucura de o minivacanță de 1 Decembrie. Mai exact, vom sta acasă 4 zile, în intervalul 28 noiembrie – 1 decembrie 2020.

De Crăciun românii vor avea două zile libere: 25 decembrie, care pică vineri, şi 26 decembrie, care pică sâmbătă. De asemenea, de Anul Nou, românii vor fi liberi pe 1 şi 2 ianuarie.

Ce zile vom avea libere de Crăciun și Revelion

Crăciunul – 25 dec. 2020 (vineri)

Anul Nou – 1 ian. 2021 (vineri)

A doua zi de Anul Nou – 2 ian. 2021 (sâmbătă)

Sfântul Apostol Andrei – 30 noi. 2020 (luni)

Ziua Naţională – 1 dec. 2020 (marți)

Zile libere 2021

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou

30 aprilie -Vinerea Mare

2 -3 mai – Paște ortodox 2021

1 mai — Ziua Muncii

1 iunie – Ziua Copilului

20 iunie (duminică) – Rusalii, 21 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii

15 august — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie — Sfântul Andrei

1 decembrie — Ziua Națională a României

25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Angajatorii, obligați să acorde compensații

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Publicat: 11 nov. 2020, 12:46 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă