Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a spus în ce condiții se va impune starea de urgență în România

24 07. 2020, 09:55

Ieri, pe teritoriul României, a fost înregistrat un nou record de persoane îmbolnăvite, în doar 24 de ore. Astfel, bilanțul a arătat 1112 cazuri noi de îmbolnăvire și 25 de decese.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru nu ia în acest moment în calcul reîntoarcerea la starea de urgență, însă în condițiile în care regulile nu se vor respecta și va exista explozii de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar ”dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență”.

”Trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele, chiar săptămânile și lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia”, spune Nelu Tătaru, arată stirileprotv.ro.

„Carantina o să o putem da la diverse localități pe niște criterii și când avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență”, a spus Nelu Tătaru.

Când este probabil să se declare stare de urgență în România

Scenariul negru va fi atunci când va exista o ”creștere supra-exponențială”, iar la jumătatea lunii august să avem ”probabil între 42.447 și 58.400 cazuri active din care 2.122-4.088 în terapie intensivă”.

”Altceva e să apară 10.000 de cazuri într-o săptămână jumătate, două şi alta e să apară 10.000 de cazuri în 4-5 zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste 10.000 de cazuri în 3-4 zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste 10.000 de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat Tătaru.

Însă, în acest moment, Nelu Tătaru susține că nu este cazul ca România să intre din nou în starea de urgență.

“Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere”, a explicat Tătaru.