Mesajul lui Marcel Vela, după ce s-au reluat slujbele în biserică: ”Să ne rugăm pentru sănătate, indiferent de religie și credință”

Publicat: 17 iun. 2020, 09:56 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Ministrul de Interne Marcel Vela a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru cetățeni, după ce s-au reluat slujbele în biserică.

Slujbele au din nou voie să se țină în interiorul bisericii, iar Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis un mesaj către români, spunând că suntem ”precum o frunză plutitoare”, dar dragostea față de aproape este mare, iar oamenii se îndreaptă și mai mult spre credință.

Ministrul Marcel Vela: ”Ne-am întors privirea către adevărata valoare care guvernează lumea„

”Dragi prieteni,

Nu cred că a existat o perioadă din vremurile moderne în care oamenii să își ridice atât de mult privirea către Cer, în căutarea speranței.

Ne-am dat seama că suntem precum o frunză plutitoare, iar dimineața fiecărei zile reprezintă cel mai frumos cadou pe care îl primim și pentru care uităm de multe ori să mulțumim când deschidem ochii.

Ne-am gândit cu grijă la toți cei pe care îi iubim, ne-am rugat împreună și am căutat Lumina Sfântă, mai mult ca niciodată, în interiorul nostru.

Ne-am întors privirea către adevărata valoare care guvernează lumea, iubirea față de aproapele nostru.

Fiecare efort a fost făcut din iubire și respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și pentru că ne pasă.

Viitorul aparține doar celor care nu se dezic de această valoare, deci să avem în continuare grijă de viață și să o prețuim!

Printre măsurile de relaxare adoptate astăzi în ședința de Guvern s-a luat și decizia ca slujbele sau adunările religioase să poată fi organizate și în interior.

Condițiile în care se vor desășura activitățile religioase în interior le vom stabili printr-un Ordin comun al Ministrului Afacerilor Interne și Ministrului Sănătății.

Așa cum am spus mai sus, să iubim viața și să ne rugăm pentru sănătate, indiferent de religia și credința fiecărui compatriot!

Dumnezeu să binecuvânteze România!”, este mesajul scris de Marcel Vela.

https://www.facebook.com/vela.marcel/photos/a.813347758803999/1671963059609127/?type=3&theater

Publicat: 17 iun. 2020, 09:56 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă