Mesaje de Revelion 2024. Cele mai frumoase urări pentru familie și prieteni

Publicat: 31 dec. 2023, 10:00 Autor: Alina Nistor Life
Mesaje de Revelion 2024. Cele mai frumoase urări pentru familie și prieteni

Obiceiul de a trimite mesaje de Revelion a luat amploare în ultimii ani, cei mai mulți dintre noi trimițând sms-uri sau mesaje pe rețelele de socializare persoanelor dragi, dar și celor cu care colaborăm pe parcursul anului. Iată o selecție a celor mai inspirate urări și mesaje de Anul Nou.

Urări de Anul Nou haioase

„Ho Ho Ho, aţi văzut un ren maro? Sau un spiriduş în bleu? S-aveţi Mos gustos, bogat, un An Nou de Invidiat, Sănătate, La Mulţi Ani (şi la mulţi Bani)!

Cățeluș cu părul creț, să ai jeep-ul în coteț și o vilă cu piscină, pe Madonna că vecină. O lopată pentru bani, la anul și La Mulți Ani

„În contul tău, la bancă numită Viaţa, am depus o urare pentru 365 de zile de fericire, sănătate, dragoste şi bucurii! Bucura-te atunci când îl vei goli! La Mulţi Ani!”

Lovi-te-ar trenul fericirii, trăsni-te-ar fulgerul iubirii, căde-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu La mulţi ani!

„Noul an să va aduca belşug în casă, bucate pe masă, valută în cont, un iaht în port, motor pe autostradă şi vecinii ca să vadă. La mulţi ani!”

Urări scurte de Anul Nou

„Să-ţi aminteşti cu plăcere de toate împlinirile, cu melancolie de toate clipele frumoase şi cu speranţă de tot ce ţi-ai propus”

„Închide ochii şi pune-ţi o dorinţă. Am auzit că de Anul Nou orice vis poate deveni realitate şi sper să ţi se întâmple şi ţie. La Mulţi Ani fericiţi!”

”Sub un cer înalt de stele, şi cu bani şi fără bani, într-un miez frumos de noapte, lumea-şi spune: La mulţi ani! Noul An să fie un an mai bun!”

”Vă doresc de 2024 ori câte 12 luni de succes, 52 de săptămâni de realizari, 365 de zile reuşite, 8760 de ore de sănătate şi 525600 de minute inspirate. La Mulţi Ani!”

Mesaje de anul nou pentru iubită/ soție

”Din 60 de secunde te-aş iubi 59 pentru ca într-o secundă să iau aer şi să te pot iubi în continuare …La mulţi ani cu 1 minut înainte de 2024”

”În zorii noului an, aştept cu nerăbdare zilele ce vor urma pentru că ştiu că le voi petrece pe toate alături de tine! Un An Nou Fericit!”

“Sufletul tău să vibreze în armonie şi pace, iubirea să te primească în braţele-i pline de caldură, iar norocul să te urmeze oriunde. Anul ce a venit să te ajute să descoperi minunea unei vieţi împlinite”!

”Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2023, îţi trimit o mie de urări de bine însoţite de îmbrăţişări şi îţi urez un AN NOU FERICIT!”

”E timpul să începem un alt an şi e timpul să îmi pun dorinţe pentru tine… ca fiecare zi ce urmează să îţi rezerve o bucurie specială! La multi ani!”

„Viaţa mea ar fi goală fără tine, iar contul meu bancar ar fi plin. Un an nou fericit!”

Mesaje de Anul Nou pentru iubit/ soț

”Pentru anul ce vine îţi doresc: pace în suflet, bucurie fără margini, sănătate cât cuprinde, credinţă în bine şi săruturi o mie!”

„Nou este anul ce vine, noi sunt visele noastre, noi sunt dorinţele nostre, noi sunt spiritele noastre, dar călduroasele mele urări sunt pentru totdeauna! Un An Nou cum ai visat!”

”În seara dintre ani te invit sub o crenguţă de vâsc să ne punem aceeaşi dorinţă şi să o facem să se împlinească în anul ce va urma. Accepţi invitaţia?”

Mesaje de Anul Nou în versuri

„Fie-vă verde dolarul,
Şi de whisky plin paharul,
Şi încă unul cu vin,
Pentr-un 2024 plin!”;

”E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii şi împliniri”

„Închide ochii şi pune-ţi o dorinţă. Am auzit că de Anul Nou orice vis poate deveni realitate şi sper să ţi se întâmple şi ţie. La Mulţi Ani fericiţi!”

„Anul nou bate la uşă, răul facă-se cenuşă, bucurii şi sănătate. Domnul să vă dea de toate, şi când nici nu vă gândiţi, să fiţi şi mai fericiţi! La Mulţi Ani!”

”Lovite-ar trenul fericirii / Trăsni-te-ar fulgerul iubirii / Să-ţi cadă în cap un sac cu bani /Şi un bilet cu La mulţi ani!”

”La mulţi ani cu sănătate. Domnul să vă dea de toate. Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc.”

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 31 dec. 2023, 10:00 Autor: Alina Nistor Life
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×