Este alertă în România! Melinda, o fată de 13 ani din Sighetu Marmației, a dispărut fără urmă. A fost emis un mesaj RO-Alert, iar oamenii s-au mobilizat rapid pentru a o găsi.
O feţită de 13 ani este căutată de poliştii din Sighetu Marmaţiei, după ce plecat voluntar de acasă şi nu s-a mai întors. Mama fetei a fost cea care a anunţat autorităţile după ce a observat că fiica ei lipseşte. Pentru găsirea copilei a fost emis și un mesaj RO-Alert.
Melinda nu s-a dus la şcoală spunându-le părinților că se simte rău. Când a rămas singură acasă, fata a părăsit domiciliul. Rudele spun că este prima oară când recurge la un asemenea gest. Totodată, au anunțat că oferă o recompensă celor care o găsesc. Pe camerele de supraveghere, Melinda a fost văzută în timp ce mergea la pas prin oraș. Fata este în continuare căutată de polițiști, jandarmi şi localnici.
Potrivit IPJ Maramureș, Moiş Sara Melinda şi are 1,53 m înălțime, păr șaten lung, ochii verzi și poartă ochelari de vedere. În momentul plecării, fetiţa purta o haină scurtă neagră și încălțăminte albă.
„Azi (n.r. 7 noiembrie), polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către mama unei minore de 13 ani, din Sighetu Marmației – MOIȘ SARA MELINDA – cu privire la faptul că, în intervalul orar 10.00-12.00, aceasta a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
SEMNALMENTE: 1,53 m înălțime, greutate 63 de kg, constituție atletică, păr șaten lung, ochii verzi și poartă ochelari de vedere.
ÎMBRĂCĂMINTE: La momentul plecării de la domiciliu, aceasta purta o haină scurtă neagră și încălțăminte albă”, au transmis polițiștii maramureșeni.
Persoanele care o văd pe copilă sau care au informații care pot duce la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
SURSA FOTO: Social Media