Jurnalul secret al Melindei, fata dispărută în Sighetu Marmației. Anchetatorii au rămas șocați când l-au citit

Publicat: 17 nov. 2023, 09:30 Autor: Alina Nistor News
Jurnalul secret al Melindei, fata dispărută în Sighetu Marmației. Anchetatorii au rămas șocați când l-au citit

Noi detalii ies la iveală în cazul Melindei, fata de 13 ani, care a dispărut de acasă și ulterior a fost găsită în locuința unui bărbat de 34 de ani. Surse din anchetă spun că, într-un jurnal secret, adolescenta scria despre dramele prin care trecea.

O fată de 13 ani a fost căutată de poliştii din Sighetu Marmaţiei, după ce plecat voluntar de acasă şi nu s-a mai întors. Mama fetei a fost cea care a anunţat autorităţile după ce a observat că fiica ei lipseşte. Pentru găsirea copilei a fost emis și un mesaj RO-Alert.

Melinda nu s-a dus la şcoală spunându-le părinților că se simte rău. Când a rămas singură acasă, fata a părăsit domiciliul. Rudele spun că este prima oară când recurge la un asemenea gest. Pe camerele de supraveghere, Melinda a fost văzută în timp ce mergea la pas prin oraș. Disperați, părinții ei ofereau 10.000 de euro recompensă pentru cei care o găseau. Polițiștii și jandarmii au căutat-o inclusiv cu drone.

Minora în vârstă de 13 ani a fost găsită, după 6 zile, într-o cameră insalubră de la Curtea Veche, în centrul orașului Sighet, în casa unui bărbat de 34 de ani care ar fi abuzat-o sexual. Melinda s-a întâlnit cu agresorul în parcul Grădina Morii din Sighet, la marginea oraşului, lângă râul Iza, acolo unde voia să-și pună capăt zilelor. Bărbatul ar fi convins-o să nu recurgă la un asemenea gest extrem.

Melinda, destăinuiri șocante în jurnal

Fata trăia o dramă care a început cu multă înainte să dispară de acasă şase zile, spun surse Observator. Într-un jurnal secret, care este acum în mânile poliţiei, copila de 13 ani îşi aşternea gândurile pe care nu avea curaj să le spună nimănui.

În el şi-ar fi notat, extrem de detaliat, tot ce avea pe suflet. Certurile dese cu familia, frământările, dar şi, spun surse din anchetă, detalii şocante şi indecente de la întâlnirile cu diverși bărbați, unde se şi droga. Copila refuză în continuare să se întoarcă acasă. Momentan, rămâne în grija asistenţilor sociali.

”Psihologii noştri o consiliază şi o să vadă care sunt motivele la baza hotărârii de a nu se întoace în familie. Probabil pe fondul neînţelegerilor familiale s-a întâmplat acest lucru. I s-a făcut o evaluare psihologică şi acum urmează să cerem o expertiză psihiatrică”, a spus Silviu Ungur, director DGASPC Maramureș.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 17 nov. 2023, 09:30 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă