Medicul care si-a iesit din minti, dupa ce a refuzat sa interneze o batrana de 87 de ani a demisionat. Marta Coman a fost filmata in timp ce gasea diverse pretexte pentru a nu o interna pe femeia cu probleme cardiace. Doctoriţa avea un contract de colaborare cu Spitalul Orăşenesc din Băicoi, în baza căruia asigura doar gărzile la Centrul de Primire Urgenţe.
„Eu ies din gardă mâine la ora 8.00. acă îmi mai vin 20 ca dumneavoastră… Doamnă, dar eu nu am nicio vină că s-a specificat în fişă chestia asta. Ce vină am eu? Aşa! Şi aţi venit şi eu vă trimit acasă! Scrieţi-mi dumneavoastră că refuzaţi să o internaţi. Eu nu vă scriu. De ce? Nu vreau eu. Aici eu hotărăsc dacă internez sau nu.”, a strigat medicul la femeia de 87 de ani.
Marta Coman a fost filmata cu telefonul mobil de catre nepoata batranei. Dupa ce filmarea a ajuns pe internet, primarul orasului Baicoi a solicitat managerului spitalului sa renunte la colaborarea cu medicul incriminat. Doctorita a fost intrebata de ce a refuzat internarea pacientei varstnice.
“Oamenii nu ştiu să vorbească, nu mai ştim să ne comportăm normal. Dacă am şti să ne mai comportăm normal, să rugăm frumos, s-ar întâmpla lucruri bune, dar dacă intrăm cu cizmele în viaţa altor oameni, peste competenţa unui medic şi peste ce ar trebui să facă un medic, atunci nu s-ar mai întâmpla lucrurile acestea”, a explicat aceasta, conform Adevarul.
In plus, Marta Coman a marturisit de ce a rupt analizele medicale ale batranei: „Mi-a fost frică că a băgat acolo nişte bani. Înţelegeţi? Din cauza asta. Asta este. Nu iau şpagă de la pacienţi”.