Mărturiile halucinante ale unui medic care a operat un bolnav cu suspiciune de coronavirus: „Am operat echipaţi în costume achiziţionate de la Dedeman“

Publicat: 25 mart. 2020, 11:06 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Mărturiile halucinante ale unui medic care a operat un bolnav cu suspiciune de coronavirus: „Am operat echipaţi în costume achiziţionate de la Dedeman“

Un pacient cu suspiciune de coronavirus a fost operat de o echipă de cadre medicale de la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Deşi medicii au atras atenţia asupra pericolului la care sunt supuşi, conducerea Spitalului nu a luat măsuri pentru a remedia această situaţie. Unul dintre medicii care au participat la operaţie a făcut mărturisiri cutremurătoare.

Valentin Neagu este un medic chirirug apreciat. Acesta a povestit pe pagina sa de Facebook coşmarul trăit în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

„Astăzi am trăit o zi tristă. Am asistat neputincios la desfiinţarea, practic, a unei secţii de chirurgie, din Spitalul Judeţean, cu 50 de paturi, 2 săli de operaţie, compartiment de chirurgie infantilă şi chirurgie toracică, 2 săli pansamente, sală de mese, magazii, vestiare, camera de monitorizare a pacienţilor. Au fost mutaţi 8 pacienţi, inclusiv chirurgia infantilă, pe secţia de chirugie I şi 1 pacient a fost externat. Cum s-a ajuns aici?

De mai bine de o săptămână, noi chirurgii, am facut demersuri pentru stabilirea unui compartiment izolat de restul spitalului, în care accesul să se faca direct din exterior, să existe un cabinet de consultaţii, în care pacientul suspect sau confirmat cu Covid-19 să fie consultat de medicul specialist, care să decidă internare în chirurgie pentru operaţie (sau altă secţie) sau transfer la Boli Infecţioase pentru tratament şi izolare.

De aici, pacientul internat, să meargă pe cel mai scurt drum spre sala de operaţie, apoi spre patul de reanimare (toate la parter, în acelaţi loc). A fost realizată alimentarea cu oxigen a salii de operaţii, a două saloane de ATI, dotarea cu ventilatoare a 4 paturi ATI, masă de operaţii, lampă de operaţii, aparat de anestezie, camera decontaminare cu trei compartimente unde se poate dezbrăca în siguranţă personalul de costumul de protectie, se poate face duş şi apoi se poate îmbrăca echipamentul obişnuit de spital, cale directă spre exterior de evacuare a deşeurilor contaminate, încăpere de sterilizare cu pupinel destinat sterilizării instrumentarului chirurgical metalic, câmpuri operatorii şi halate chirurgicale sterile, de hârtie, soluţii dezinfectante, nebulizator de sterilizare a încăperii, camera pentru personal, etc. A fost gândit de noi toţi şi acceptat unanim ca cea mai bună soluţie pentru protejarea restului pacienţilor din spital şi a personalului medical şi de curăţenie.

Ataşăm documentul cu toate semnăturile celor care au fost de acord cu aceasta soluţie. A fost prezentă conducerea spitalului şi reprezentantul Consiliului judeţean, la faţa locului, şi au apreciat soluţia. Am demonstrat că acest concept este recomandat de Colegiul American de Chirurgie (vezi foto).

Urmarea? Sambătă seara a sosit o hârtie de la conducerea spitalului în care era desemnată ca sala de operaţii pentru pacienţii suspecţi sau confirmati cu Covid-19, sala de operaţii de la etajul III al blocului operator, ultimul etaj din spital, cu traseu al bolnavului infectat, prin unicul lift care deserveşte întreg blocul operator (secţiile de chirurgie generală, infantilă, toracică, plastică, ortopedie, urologie). Se menţiona ca după operaţie, pacientul va fi plasat într-un salon la etajul III sau în secţia ATI II, comun întregului spital. Ieri seară a sosit primul pacient suspect de contaminare cu virus, aflat in izolare la domiciliu, cu fiica venită din străinatate, prezentand o urgenţă chirurgicală. Am reluat telefoanele, rugăminţile, argumentele, să se renunţe la acest traseu criminal, al pacientului prin spital. Am aşteptat încă şapte ore, după o gardă de 24 de ore, un răspuns. Tăcere. Toată lumea din biroul personal s-a acoperit de hârtii şi ne-a abandonat. Aşadar, am operat pacientul unde au stabilit dânşii, echipaţi în costume achiziţionate de la Dedeman, cu saci de nailon ca protecţie pentru încălţăminte, fără camera de decontaminare, fără a putea face duş, după intervenţie.

Multumirile pacietului au fost o palidă consolare. Ne întrebăm cu toţii daca rezultatul testului la virus va fi pozitiv. Ne întrebăm cu toţii dacă familiile noastre, prietenii noştri, oamenii dragi vor mai fi în siguranţă în acest spital. Noi ne-am facut datoria pănă la capăt (în dezastruoasele condiţii impuse), nu am pasat bolnavul altcuiva, nu am fugit acasă pentru că terminasem programul. Încă o data, a suta, mia oară, părerea noastră nu a contat în ochii celor care decid politic problemele medicale. Probabil, dorm liniştiţi, la distanţă de pericol, în sânul familiilor lor bine protejate, ba am primit chiar şi hârtie în care ni se specifica să nu mai venim la birouri pentru nicio problema. Ne întrebăm dacă la fel de nepăsători vor fi şi in cazul în care în acest spital ar ajunge un membru al familiilor lor?”, a povestit revoltat medicul.

Publicat: 25 mart. 2020, 11:06 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă