„Viitorul apropiat va fi mai grav decât prezentul pentru că ne uităm la cifrele din fiecare zi publicate la ora 13:00, Bucureștiul se menține cu un număr extrem de ridicat de cazuri noi, peste 1600 de pacienți diagnosticați, mult mai mult decât poate să gestioneze un sistem de terapie intensivă care este deja supraaglomerat. Astfel de transporturi aeriene cu aeronave militare vor mai avea loc și în perioada următoare.
Vestea proastă este că nu reprezintă o politică pe termen lung pentru că și spitalele unde vor fi transferați acești pacienți la un moment dat se vor umple. Va trebui de urgență să se reconsidere evaluarea măsurilor implementate. Dacă acest măsuri nu reușesc să stopeze transmiterea virusului, vor trebui implementate noi măsuri”, a declarat medicul Radu Țincu, potrivit dcnews.ro.
7.365 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost 7.365 de cazuri noi, din 31.458 teste efectuate. Până astăzi, 9 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 532.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).