Margareta Pâslaru, Angela Similea și Mirabela Dauer s-au născut în aceeaşi zi! Cum arătau în tinereţe marile doamne ale muzicii uşoare VIDEO

Publicat: 10 iul. 2020, 11:56 Autor: Elena Vedete

Margareta Pâslaru, Angela Similea și Mirabela Dauer s-au născut, toate trei, într-o zi de 9 iulie. Toate cele trei artiste au debutat foarte tinere și și-au construit cu seriozitate cariere impresionante. 

Margareta Pâslaru, Angela Similea și Mirabela Dauer au fost cu adevărat vedete. Au fost adorate de români, melodiile lor deveneau șlagăre din prima zi. Au lansat zeci de șlagăre, au în spate o carieră frumoasă, plină de succese, dar viața lor nu a fost mereu roz. Dincolo de lumina reflectoarelor, toate trei au trecut prin momente foarte grele de-a lungul anilor.

Angela Similea a împlinit 73 de ani pe 9 iulie. Are un copil superb, stabilit în SUA, pe Sorin, care i-a dăruit doi nepoți, pe Grace și pe Jan Christian. A fost și este o artistă iubită, cu numeroși fani, însă pe plan personal a avut numeroase probleme.

Angela Similea a avut patru căsnicii

Angela Similea a fost căsătorită de patru ori. Prima cu Andi Constantin, de profesie electrician, a doua cu Sorin Movileanu, chitaristul căruia i-a dăruit un fiu, apoi a fost căsătorită cu olandezul Jan Hilgen și cu politicianul Victor Surdu. Dacă în tinerețe a suferit din pricina celui de al treilea soț, Jan Hilgen, care obișnuia să bea și să o jignească, mai târziu a avut probleme cu banii din cauza unor datorii acumulate la bancă.
Necazurile au început în 2009, când Angela Similea și Victor Surdu nu au mai putut achita creditul la bancă, iar anul următor au fost executați silit. Au pierdut mai multe proprietăți, printre care apartametul părinților artistei. Și un necaz nu vine niciodată singur. Victor Surdu a pierdut lupta cu o boală necruțătoare (cancer pancreatic) în aprilie 2011, iar artista a rămas văduvă.

Margareta Pâslaru a împlinit 77 de ani

Margareta Pâslaru a împlinnit pe 9 iulie vârsta de 77 ani. Nu a avut o copilărie ușoară. A fost marcată de lipsurile materiale, de divorțul părinților și de moartea tatălui ei. S-a lansat de tânără, în anul 1958, la 15 ani și s-a axat pe carieră, pentru a uita de problemele din familie. Margareta Pâslaru a lansat ”Diamant fermecat” și ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”, fiind doar două dintre melodiile sale de succes. Plecarea ei în America, în anul 1983, a fost o mare pierdere pentru muzica românească. Artista și-a urmat atunci soțul, pe Gheorghe Sencovici, cu care are o fată, Ana Maria.

Margareta a revenit în țară în anii ’90. O vreme s-a împărțit pe două continente, însă acum stă mai mult pe aici, prin România. Fiica ei, Ana Maria, are un job important în America. Este președintele unei companii de consultanță în management. S-a căsătorit cu Juan, un bărbat latino american și au doi copii. În 2006, după 38 de ani de căsătorie, Margareta îl pierde pe soțul său, Gheorghe Sencovici, fostul campion la talere și inginer de profesie.

Mirabela Dauer, poveşti extrem de triste

”Te-aștept să vii” (Fotoliul din odaie”), ”Roata morii”, „Ce dor mi-a fost de ochii tăi” sau „Dormeau pe-o frunză două stele” erau melodii pe buzele românilor în anii ’80. Interpreta a fost deschisă și a povestit mereu despre sărăcia și lipsurile din copilărie, dar și despre dramele trăite după ce tatăl ei a fost luat de Securitate.

”Din păcate, în mare parte din copilăria mea, de la 3 la 14 ani, mi-a lipsit tatăl. A fost luat pe sus de Securitate și închis din motive politice. A fost eliberat după 11 ani, spunându-i-se că a fost arestat dintr-o eroare judiciară. Cea mai mare nenorocire din viața mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. Când a venit acasă tata era iarnă, iar eu nu aveam paltonaș. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuță din uniforma lui kaki de deținut. Au fost niște ani grei pentru mama, pentru mine și pentru sora mea, care este mai mare cu 7 ani decât mine. Ce haine nu-i mai veneau ei, le luam eu, însă pantofii ei nu mi se potriveau, iar ca să-i pot încălța le puneam vată la vârf. Uneori mâncam doar pâine cu magiun, iar atunci când aveam și unt era o adevărată sărbătoare”, povestea Mirabela.

A fost căsătorită de două ori. Primul mariaj a fost la 18 ani, cu Willi Dauer, de la care a păstrat numele. Al doilea, cu fostul regizor de la TVR, Traian Popovici. Fiul lor, Dan Alexandru Popovici, zis Nanu, s-a născut la câteva zile după cutremurul din 1977. Căsnicia aceasta a ei a fost un calvar. Bărbatul o bătea periodic. La divorț, Traian Popovici a susținut că și-a surprins soția înșelându-l cu un chitarist, iar instanța a decis ca Nanu, pe atunci în vârstă de doi ani, să rămână în grija tatălui.

Publicat: 10 iul. 2020, 11:56 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×