Marcel Ciolacu: „Nu vom avea o creștere economică cât era estimată”

Publicat: 08 apr. 2022, 11:16 Autor: Maria Apostol Arhiva
Marcel Ciolacu: „Nu vom avea o creștere economică cât era estimată”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, la Antena 3, că România nu va atinge creșterea economică estimată pentru acest an. Cele mai optimiste previziuni se învârt în jurul cifrelor 2,2-2,4%.

„Cât de important a fost că am învățat din lupta noastră istorică cu rușii, toată lumea credea că România este dependentă de gazele rusești, când s-a dovedit ca eram dependenți doar 9%. Dacă eram mai bine organizați în companiile românești scăpam și de asta, dar sperăm ca anul acesta să rezolvăm și să depășim momentul”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

„Eu cred că se va intra într-o linie dreaptă în cazul în care Europa și țările dezvoltate nu vor intra într-o criza economică”, a afirmat liderul PSD.
Ciolacu a precizat că România nu va avea creșterea economică care a fost iniția estimată și acest lucru survine din cauza războiului din Ucraina. De asemenea, s-ar putea simți și la noi o criză economică, mai ales dacă Germania va intra în recesiune.

„Nu vom avea o creștere economică cât era estimată. În jur de 2,2 -2.4% se va estima o creștere economică reală în România, din cauza războiului din Ucraina. Și în Europa, cea mai afectată țară o să fie Germania, care este motorul principal al Europei. Acolo este miezul. Dacă Germania va intra într-o recesiune sau într-o criză economică ne va afecta”, a subliniat șeful social-democraților.

Publicat: 08 apr. 2022, 11:16 Autor: Maria Apostol Arhiva
Pe aceeași temă